Brahmaa la sfârșit

Dacă Brahmaa s-a calificat pentru mukti (eliberarea din lumea materială) conform tipului de eliberare atins,
ajunge într-un anumit spațiu al lumii spirituale; dacă nu, conform conștiinței atinse se va naște
din nou în universul material la noua creație, care are loc la următoarea expirație a lui Maha-Vișnu,
acea formă a Domnului Suprem care se află în Oceanul Cauzal (Karana Geala).
Cu alte cuvinte Creația durează atât cât are loc o expirație de-a lui Maha-Vișnu.

În noaptea lui Brahmaa are loc o devastare parțială a universului
în care ființele sunt scoase din acest joc, intrând în corpul Domnului Suprem Vișnu;
Iar când Brahmaa se trezește ființele sunt din nou manifestate și își reiau activitățile
conform conștiinței atinse înainte de devastarea universală.

Așa cum este redat în Bhagavat Puran Zeiţa Pământului, lăudându-l pe Prithu Maharagi,
ca formă a Domnului Transcendental, i se adresează acestuia:

sargādi yo 'syānuruṇaddhi śaktibhir
dravya-kriyā-kāraka-cetanātmabhiḥ
tasmai samunnaddha-niruddha-śaktaye
namaḥ parasmai puruṣāya vedhase S.B. 4.17.33

Posesor al energiilor, Fiinţă supremă, cauză originală, oh creator al acestei (lumi), - śaktaye puruṣāya sargādi vedhase asya
(Ofer) plecăciunile mele Domn Suprem, care prin energiile (Tale) legi - namaḥ parasmai tasmai yaḥ śaktibhiḥ anuruṇaddhi
elementele grosiere, simţurile, creatorii (prageapatii), conştiinţa, sufletele (spirituale) - dravya kriyā kāraka cetanā ātmabhiḥ
manifestate (şi uneori) nemanifestate - samunnaddha niruddha.

În momentul disoluţiei universale totale toate energiile din lumile materiale
(inclusiv sufletele care mai sunt legate de aceste lumi)
sunt absorbite în corpul lui Maha-Vişnu, până la următoarea creaţie, rămânând nemanifestate.