Creația minții

Creația minții (prin care este evidentă natura ei materială,
datorită faptului că are un început,
și tot ce are un început are și un sfârșit,
adică nu este eternă, spirituală, ci temporară, adică materială) 
este descrisă în literatura vedică.

Brahmaa, prima ființă condiționată de Falsul Ego, dintr-un univers material, descrie mai departe fiului său Narad prima parte a creației, așa cum este înregistrată în Bhagavat Puran 2.5.30-33:

vaikārikān mano jajñe devā vaikārikā daśa
dig-vātārka-praceto 'śvi-vahnīndropendra-mitra-kāḥ


Din Modul de Existență al Virtuţii a fost generată mintea şi primul semizeu (fiinţă condiționată de Falsul Ego - Brahmā) -vaikārikāt jajñe manaḥ kāḥ
Din Modul de Existență Virtuţii (au fost manifestaţi și) semizeii (cei ce trăiesc în lumile materiale cerești, paradisiace) - vaikārikāt devāḥ
(ca cei ce controlează) cele zece direcţii, aerul, soarele, focul - daśa dik vāta arka vahni
(şi de asemenea) înţelepţii, Aśvinī-kumāri, Conducătorul Paradisului (Iehova la evrei), fratele său şi semizeul onestităţii şi al prieteniei - pracetaḥ aśvi indra upendra mitra

In Bhagavad-gita 7.4 care a fost vorbită (cântată) acum peste 5200 de ani de către Şri Krişna,
care este acceptat ca un avatar al Domnului Transcendental şi in acelasi timp ca forma originala a Adevarului Absolut se spune:

bhūmir āpo 'nalo vāyuḥ / khaḿ mano buddhir eva ca
ahańkāra itīyaḿ me / bhinnā prakṛtir aṣṭadhā


Această energie materială a Mea are opt diviziuni după cum urmează
pământ, apă, foc, aer, spaţiu (ether)
minte (mana) inteligența (buddhi) şi desigur falsul ego (ahańkāra)