Theodosius și “Inchizitorii Credinţei”

La 15 ani de la moartea lui Iulian, nepotul celebrului Constantin, pe scena puterii apare Creştinul Impărat Theodosius.
Theodosius a instituit “Inchizitorii Credinţei”, un aparat de intimidare şi terorizare a populaţiei.

Mai intâi cei ce aparţineau sectelor care nu au acceptat dogma trinităţii 
proclamată în Consiliul de la Nicea, au fost declaraţi eretici, si au fost exilaţi.
Au urmat 15 edicte prin care se interzicea intâlnirea creştinilor care nu aparţineau
grupărilor catolice-paveliniste, confiscandu-le proprietăţile.

S-a instituit pedeapsa cu moartea pentru cei care aderă la secta creştina manicheistă declarată "eretică".
S-a instituit pedeapsa cu moartea pentru cei care continuă sa ţina Paştele in aceeaşi zi cu evreii (această fiind o sărbătoare de origine evreiască)..

Cea mai mare "realizare" a Creştinului Imparat Theodosius a fost masacrul de la Thessalonicea,
unde au fost omorâţi 15 000 de eretici care în mod mârşav fuseseră invitați "la jocurile circului".

Cel mai mare pericol îl reprezentau însă sectele gnostice creştine. De aceea ele au fost brutal atacate.
Templele celorlate religii au fost în continuare confiscate şi transformate in biserici.

În "Declinul si Căderea Imperiului Roman" istoricul Gibbon scrie
“In aproape orice provincie a lumii Romane, armate de fanatici invadau locuitorii paşnici.
Ruinele lăsate in urma lor incă mai arată ravagiile acelor barbari, care şi-au luat timp 
şi inclinarea de a executa o distrugere atât de laborioasă.”

Este evident modul terorist în care o religie a fricii şi intimidării s-a instituit în lume,
intitulându-se însă în mod paradoxal o religie a iubirii.
Ea reprezintă, ca şi comunismul, un exemplu tipic al utopiei negative,
însă… în planul spiritualităţii, 
 
şi astfel răul poate învinge, după binecunoscutul moto:
poţi prosti pe mulţi un timp
pe cîţiva tot timpul
dar nu-i poţi prosti pe toţi tot timpul.