Iehova și minciuna din Eden

Creștinii au propagat de secole că

  • Șarpele din Geneză i-ar fi mințit pe „adam și eva“ că dacă vor mânca din Pomul Vieții Veșnice și Pomul Cunoașterii nu vor muri
  • Iar zeul El, care a fost contopit mai târziu cu zeul Iehova, și rebotezat ca Dumnezeu, care le-a spus că dacă vor mânca din Pomul Vieții, și Pomul Cunoașterii vor muri, a spus adevărul

Pentru a vedea care dintre cei doi spun adevărul, ar trebui să stabim dacă „adam și eva“ erau în acel moment muritori sau nemuritori.

Aceștia erau muritori pentru că singura lor șansă de a deveni nemuritori era să mănânce din Pomul Vieții Veșnice.

Și pentru că "adam și eva" erau muritori zeul El i-a amenințat că vor muri, dacă vor mânca Pomul Vieții Veșnice și Pomul Cunoașterii.

"adam și eva" au mâncat din Pomul Cunoașterii și nu au murit, pentru că Pomul Cunoașterii nu era Pomul Morții

Iar faptul că ei au murit mai târziu s-a datorat faptului că zeul El, i-a gonit din rai ca să nu mănânce din Pomul Vieții Veșnice.

Deci cel care-i mințise pe adam și eva" fusese de fapt zeul El, care a fost contopit mai târziu cu zeul Iehova, și rebotezat ca Dumnezeu, căci în mijlocul raiului erau doi pomi, unul era Pomul Vieții Veșnice, iar celălalt era Pomul Cunoașterii. Nici unul nu era Pomul Morții. Deci dacă mâncau din acei pomi nu mureau, așa cum afirmase Iehova.

Minciuna: - Geneza 3:3 Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis "Dumnezeu": "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"

Când zeul El a aflat că "șarpele" le oferise cunoașterea prin care acum știau că Pomul Vieții e de bine, el a început represaliile:

Geneza 3.22 „Iată că omul a ajuns ca unul din noi (se referă la elohim (fiii săi - zeii) cu care El ar vorbi), cunoscând binele şi răul.
Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii (care era de bine!), să mănânce din el şi să trăiască în veci.

Aceasta este o poveste care arată lipsa de cunoaștere despre natura sufletului, referindu-se numai la corpul material.
Vezi și: