Şri Jagadiş Dasa Babaji

Nu departe de faimosul templu Madan Mohan din Vrindavan se află Kaliya-daha, acea parte a Yamunei unde acum mai bine de 5000 de ani Krishna a dansat pe capul cobrei cu mai multe capete numit Kaliya. Pe malul râului se află un luminiş frumos înconjurat de copaci.
Imaginează-ţi că în mijlocul acelor copaci, în faţa unui bordei vechi se află un bătrân mahatma. Deşi bătrân, el este înalt şi bine clădit. Strălucirea corpului său gol pare să penetreze şi să disipeze întunerecul crescând al apusului soarelui. Mişcarea înceată a buzelor sale şi şiragul de mătănii din mâna sa indică faptul că este angajat în japa (incantarea meditativă a Numelor Sfinte ale Domnului). Gâtul ridicat, privirea fixă şi zâmbetul strălucitor de pe faţa sa indică faptul că este complet pierdut în degustarea unei scene care se află într-un spaţiu transcendent, încântător.
Alături de el se află un tânăr băiat, foarte chipeş, ce poartă doar o cârpă de iută. El este de asemenea angajat în japa şi priveşte faţa lui Baba şi direcţia în care privirea acestuia este aţintită. Dar nefiind în stare să vadă nimic în acea direcţie, continuă să privească faţa lui Baba cu curiozitate.
Baba exclamă deodată:
- Priveşte Gopal, priveşte! Krişna şi Balaram se întorc din pădure iar vacile vin în urma lor. Oh, cât de frumoşi sunt!
- Nu văd nimic baba, replică Gopal cu lacrimi în ochi
- O să vezi. Am spus că o să vezi, spune Baba cu afectiune dându-i o pălmuţă cu afectiune pe obraz.

Bătrânul babaji este siddha Jagadisha Dasa Babaji din Kaliya-daha, iar tânărul este Dhirendra Natha Cakravarti, fiul lui Sri Bhupendra Natha Cakaravarti, un proprietar de pământuri din Bengal. Băiatul a devenit mai târziu cunoscut sub numele de Siddha Sri Gauranga Dasa Babaji din Ramanareti, Vrindavan, dar era în mod afectuos numit Gopal de către Jagadish Dasa Babaji.
Jagadisha Dasa Babaji a provenit dintr-o familie respectabilă, de brahmani din Vardhaman in Bengal. El a fost un doctor bine văzut, care a profesat in Kalana. În vârstă de 50 de ani, el a primit initiere de la siddha Sri Bhagavan das babaji din Kalana. La scurt timp după aceea el a renunţat la lume şi a venit în Vrindavan, unde a trăit pentru un timp în vechiul templu Madana Mohan, după care s-a mutat într-un bordei in Kaliya-daha.

Viaţa lui Baba a fost simplă şi austeră. El a trăit din madhukari (cerşind de mâncare de la locuitorii din Vrindavan) şi nu a folosit sare. Gurul său, Bhagavan în mod normal îşi sfătuia discipolii să facă doar Harinama-japa, dar el l-a considerat pe Jagadish das deasupra devoţiunii obişnuite. De aceea l-a iniţiat în Raganuga-bhajan. Practicând bhajan în conformitate cu raganuga sadhana bhakti, el era aproape tot timpul absorbit în meditatie. Uneori era atât de absorbit că nu era conştient nici măcar de mâncarea păstrată în faţa sa de către discipolul său, şi care rămânea neatinsă până îşi recâştiga conştiinţa externă. Uneori oamenii veneau să-l vadă, se plecau în faţa sa făcând dandavat şi apoi se aşezau, dar el nu era constient de sosirea lor până când meditaţia sa nu se sfârşea, şi i se spunea că fusese vizitat. Atunci el nu se simţea bine, gandindu-se că ar fi comis o ofensă (aparadha) la adresa celor ce l-au vizitat. Pentru a se apăra impotriva unor astfel de ofense, atunci când se afla afarâ din bordei, el punea o Şalagram Şila (piatră ovală neagră ce poartă în mod natural însemnele Personalităţii Supreme ce se găseşte în râul Gandaki şi este venerată de devoţi ca formă a lui Vişnu) în faţa sa astfel ca plecăciunile – dandavat să fie pentru Şalagram Şila, nu pentru el.

Atunci cînd Jagadisha dasa baba avea dificultăţi în lila smaran (aducerea aminte a jocurilor lui Krişna) el căuta favorea Vaişnavilor sau a lui Raja (regele – praful Sfant din Vrindavan). Într-o zi când un a avut revelaţia jocurilor lui Krişna, s-a dus ca de obicei pe inserta în Şringar-vat pentru madhukari (cerşit de mâncare).
Premananda Gosvami, care pe atunci era adhikari – autoritatea din Şringar-vat spuse:
- Baba, ce s-a întâmplat, de ce nu eşti ca de obicei exaltat, iar faţa nu-ţi este la fel de strălucitoare ca întotdeauna.?
- Ce pot spune, zise Baba, stelele mele au apus astăzi. Am nevoie de binecuvântarea ta.
Gosvami-ji a înţeles ce vrea să spună. El l-a sfătuit să se dea de-a rostogolul în praful din curtea de la Şringar-vat. În timp ce făcea acest lucru, Baba a simtit cum poarta ce oprea curentul jocurilor lui Krişna, se redeschidea.

Jagadiş das Babaji obişnuia să plutească liber ca un peşte în oceanul jocurilor lui Krişna. Schimbarea scenariilor jocurilor determinau în mod corespunzător schimbari ale emoţiilor sale. Când dintr-un motiv sau altul şuvoiul jocurilor (lila) se întrerupea, se simţea sufocat şi plin de durere, asemenea peştilor ce se zbat când sunt scoşi din apă. Durerea despărţirii de Cuplul Radha-Krişna era atât de severă incat se gândea chiar şi la sinucidere.
Odată, aflându-se într-o astfel de stare i-a spus lui Gopal:
- Gopal, o să faci un lucru?
- Cu siguranţă Baba, dacă-mi spui despre ce-i vorba.
- Eu o să mă pun pe marginea fântânii iar tu mă împingi inauntru.
Pentru prima dată în viaţa sa Gopal nu l-a ascultat pe Baba. Nu numai atât, dar a devenit alert, păzindu-l pe Baba, să nu cumva să se sinucidă, rămânând tot timpul în apropierea sa.

Jagadiş das Baba i-a dat ordin discipolului său Gauranga das să trăiască în Govardhan, şi să practice Raganuga Sadhan Bhajan acolo, dar foarte adesea el venea în Vrindavan pentru a avea grijă de Jagadiş das Baba. Odată, în timp ce dormía pe pământ în apropierea patului lui Jagadiş das Babaji, acesta şi-a pus piciorul pe pieptul lui Gauranga das, şi de atunci jocurile divine ale lui Radha-Krişna au început să se manifeste şi acestuia.

Odată Gauranga Dasa-ji s-a dus la Radha-Kunda. El fusese invitat de un “sadhu” pe care nu-l mai văzuse înainte, să stea cu el în Radha-Kunda pentru un timp. El a acceptat invitaţia. Dar a stat la el numai o noapte, când a descoperit că acel “sadhu” aparţinea unei secte pseudos-religioase, în care femeile şi vinul făceau parte din practica “spirituală" - sadhana. După ce l-a părăsit, spre stupoarea sa a descoperit că inima îi era goală. Efectul subtil al companiei omului care ne-sfânt i-a blocat viziunea spirituală şi nu a mai fost în stare să vadă Krişna-lila. Se simţea sufocat asemenea unui peşte care a văzut cum apa lacului în care se afla s-a evaporat.
Imediat s-a hotărât să facă prarikrama în jurul dealului sfânt Giri-raja (parikrama). Era în luna iunie, când soarele este foarte puternic. El a umblat ziua întreagă în căldura dogoritoare rugându-se la Giri-raja. Pe înserate s-a simtit obosit şi s-a aşezat să se odihnească pe o treapă a scării ce coboară la lacul Uddhava-kunda, dar a adormit. Să dormi pe trepte era periculos, pentru că dacă s-ar fi întors pe o parte ar fi putut cădea în apă şi să se înece. Când s-a trezit a realizat că cineva îl mutase într-un loc mai sigur. A privit împrejur dar nu a putut descoperi pe nimeni, şi spre surprinderea sa nimeni nu se afla în apropiere de Uddhava-kunda.
Ziua urmatoare s-a dus la Jagadisha Dasa Babaji în Vrindavan. Abia ce s-a plecat la picioarele acestuia, că Baba a strigat la el:
- Ca un prost te culci pe unde apuci. Tu nu ştii unde să dormi şi unde să nu dormi.
Gauranga das a înţeles că Baba a fost cel care l-a ridicat de pe treptele lacului Uddhava-Kunda. Aceasta l-a făcut să realizeze că Gurudeva îl urmează pe discipol asemenea unei umbre peste tot, pentru a-l proteja. Această realizare l-a făcut să-i dea lacrimi în ochi.
Apoi Gauranaga Dasa i-a spus că şi-a pierdut viziunea datorită asocierii cu aşa numitul sadhu din Radha-Kunda şi l-a rugat să-l becuvânteze.
Baba l-a binecuvântat iar viziunea sa transcendentală a fost restaurată.

Jagadiş dasa Baba a fost întotdeauna atent să nu comită o ofensă împotriva cuiva. Sfinţi asemenea lui adesea evită viziatorii, datorită cufundării acestora în bhajana, dar Baba a fost întotdeauna atent să nu dezamăgească pe nici unul dintre vizitatotii săi. Dacă cineva îl sfătuia să nu mai procedeze aşa, el replica:
- Numele meu este Jagad-işa dasa, adică servitorul Celui ce controlează întreaga lume.
Eu îi consider pe toţi cei care vin la mine ca pe Jagad-işa Însuşi care vine în forma aceea. Este datoria mea să-l servesc. Mahaprabhu (Şri Krişna Caitanya) trimite un om la mine pentru a-i putea răspunde la întrebări a-i înlătura îndoielile, şi a-i da sfaturile necesare în privinţa bhajanului. Dacă nu l-aş servi în acest fel, n-aş comité oare o ofensă la adresa atât a persoanei respective cât şi la adresa lui Mahaprabhu?

Baba un organiza katha (discursuri religioase) sau patha acolo unde trăia, ca nu cumva oamenii care veneau la el pentru a cere sfaturi să nu plece dezamăgiţi. El se afla tot timpul la dispoziţia vizitatorilor, cu excepţia timpului când se afla cufundat în aducerea aminte (smaran) a jocurilor (lila) lui Krişna şi Radha. În mijlocul conversaţie, uneori îşi punea o Intrebare relevantă pentru a răspunde tot el. Apoi le cerea celorlalţi să-şi exprime opinia, deoarece nu-i plăcea ca după aceea să-i contrazică, dacă ei şi-ar fi exprimat primii parerea, care sa-r fi putut să fie diferită de a sa. După conversaţie, când oamenii doreau să plece, el se uita cu grijă la feţele lor pentru a vedea dacă erau satisfăcuţi sau nu.

Odată fratele lui Baba a venit din Bengal. Baba l-a tratat cu afecţiune şi l-a întrebat de bunăstarea sa. Când a auzit că soţia acestuia decedase, Baba a spus:
- Slavă Domnului! El te-a eliberat. Acum poţi să vii în Vrindavan şi să faci bhajan.
După ce fratele a plecat, a început să se gândească:
„Fratele meu a plecat, şi nu arăta prea bucuros. Probabil că nu a fost mulţumit de mine, pentru că în loc să-mi prezint condoleanţe, i-am spus că Dumnezeu i-a făcut o favoare că i-a murit soţia.”
Dacă Baba ar fi ştiut unde acesta locuieşte s-ar fi dus la acesta pentru a se scuza, dar fratele îi spusese la plecare că se va întoarce la Vardhamana într-o zi sau două. Aşa că s-a dus la gară două trei zile la rând aşteptând să-l întâlnească acolo pentru că acesta ar fi trebuit să ia trenul spre Vardhamana, iar Baba vroia să se scuze; dar nu l-a întâlnit.
De asemenea Baba nu cunoştea adresa fratelui său în Vardhamana. De aceea el a scris o scrisoare unuia dintre prietenii săi din Vardhamana, cerându-i să se intereseze de fratele său, şi să-l întrebe dacă l-a iertat pentru purtarea sa. Prietenul i-a răspuns că fratele său nu a fost deloc nemulţumit de Baba, dar nu s-a mai întors ca să-l vadă pentru a nu-l deranja din bhajana. De la această întâmplare, de fiecare dată când cineva venea în vizită la Jagadiş Das Baba, acesta îl întreba de adresă.

Baba nu a căutat nimănui greşeli. De asemenea el nu a vorbit de rău pe nimeni şi nu s-a dus nicăieri să asculte discursuri religioase, pentru că a considerat că prezentatorul s-ar fi putut să spună lucruri care să nu-i placă, sau cu care să nu fie de acord, ceea ce l-ar fi făcut să considere că prezentatorul face greşeli. Adesea în Vrindavan sfinţii organizează festivaluri pentru a comemora anumite evenimente sfinte ca naşterea lui Rama şi a lui Krişna. Dar Jagadiş Das Baba nu a organizat niciodată vre-un festival, pentru că acesta i-ar fi deranjat bhajanul.
În general devoţii consideră ca o datorie a lor de a celebra ziua aparţiei / dispariţiei gurului lor. Jagadiş Das Baba celebra ziua gurului său cumpărând o malapua (prăjitură făcută din făină de grâu melasă şi ghii (unt din iaurt)) din care împărţea celor care veneau la el ca prasada. Odată un devot pe nume Sinu Babu i-a oferit 40 de Rupii pentru a celebra ziua dispariţiei gurului său în mod decent. Baba nu a putut refuza oferta făcută în numele gurului său. S-a dus la piaţă şi a cumpărat melasă de 20 de Rupii pentru a face malapua. După ce a pus melasă în colibă, s-a dus la o fântână în apropiere pentrua a se spăla pe mâini, dar a uitat să tragă uşa după el. După ce s-a întors a văzut cum câteva maimuţe intraseră în colibă şi se ospătau din melasă. Baba a râs din toată inima văzând cum maimuţele se ospătează. Nici nu se punea vorba să le izgonească, pentru că ele erau maimuţele din Vrindavan, care s-au invitat singure pentru a celebra dispariţia gurului său. După ce ospăţul s-a terminat, şi maimuţele au plecat, el s-a plecat cu respect în urma acestora. Seara când Sinu Babu a venit şi l-a întrebat despre celebrare, Baba i-a spus:
„Celebrarea a fost încununată de succes. Un mare număr de maimuţe vaişnava (care-l venerază pe Vişnu) s-au ospătat din melasă. Ospăţiul a costat numai 20 de Rupii. Ia te rog celelate 20 de Rupii înapoi, iar pentru restul îţi mulţumesc. Cât despre prasada, poate că au mai rămas doar firimituri.

Jagadiş das Babaji nu avea nici un fel de dorinţe legate de această lume. Dar odată s-a întâmplat să aibă o dorinţă. Şi-a dorit ca un frumos lac să fie construi în Kalya-daha, pentru a comemora jocurile lui Krişna cu cobra Kaliya. El a menţionat acest lucru lui Kamini Babu, managerul lui Rajarşi Banamali Raya-Bahadura.
Kamini Babu a început să colecteze fonduri pentru acest proiect. Repede oamenii bogaţi au început să contribuie.
O văduvă din familia lui Lala Baba a contribuit 75 000 de rupii. Raja (regele) din Hetama-pura a contribuit 75 000 de rupii. Rajarşi Banamali Raya-Bahadura a fost de acord să-şi asume responsabilitatea pentru restul cheltuielilor.
Planul şi estimarea construcţiei unui frumos lac erau pregătite prin consultarea lui Jagadiş das Babaji, dar curând Baba a realizat că lacul ocupase în mintea lui locul unde se aflau jocurile lui Krişna. Acest lucru l-a înfuriat atât de tare încât s-a dus şi s-a ascuns în pădure pentru un timp. Oamenii s-au dus să-l caute, dar nu a putut fi găsit. Într-o zi apăru brusc.
Kamini Babu i-a cerut permisiunea de a începe lucrările de săpare, dar Baba deveni grav şi spuse:
- Dorinţa pentru lac a cauzat obstrucţini în bhajanul meu. Dacă lucrările încep acum, s-a terminat cu bhajanul meu. De aceea insist ca nimeni să nu mai menţioneze despre lac atâta timp cât sunt în viaţă.
Jagadiş das Babaji era foarte umil. Mahaprabhu a spus în celebrul vers „trinad api sunicena” că trebuie să fie mai umil decât un fir de iarbă şi la fel de tolerant ca un copac. Trebuie să acordăm respect tuturor fără a cere respect de la alţii. În Baba înţelesul acestui vers luase forma concretă.
„Pentru a obţine prema – iubirea divină, trebuie să încerci să te modelezi după acest vers „trinad api sunicena” De ce te modelezi mai mult conform acestui vers, de ce eşti mai aproape de prema, iar cel ce s-a modelat complet, va atinge cu siguranţă iubirea divină.”
El a spus de asemenea: „Când mintea îţi este golită de orice de dorinţă, cu excepţia celei de a atinge iubirea divină, atunci şi numai atunci realizezi Krişna bhakti – serviciul devoţional divin pentru Dulcele Domn din Vrindavan.

Sfinţii ce au atins perfecţiunea – siddha pot să-şi aleagă momentul părăsirii definitive a corpului. Când Jagadiş das Babaji a făcut vârsta de 100 de ani, a dorit să-şi părăsească definitiv corpul prin propria sa dorinţă. Discipolul său, Gauranga Das, trăia cu el. Datorită afecţiunii discipolului Baba nu-şi putea părăsi corpul în prezenţa acestuia. De aceea i-a cerut să plece şi să locuiască în Barşana şi să servească Bhanu-khara sarovara (un lac mare) măturând în jurul lui şi curăţându-l în fiecare zi. Când s-a aflat pe punctul de a pleca baba i-a spus:
- Ţine minte trei lucruri:
nu cere nimănui vreo favoare
nu dezvălui secretul inimii tale nimănui
nu lua niciodată parte la vre-un ospăţ.

Gauranga Das Babaji a început să locuiască în Barşana şi să execută serviciu regulat pentru Bhanu-khara sarovara.
După câteva zile Jagadiş das Babaji a apărut în faţa lui Gauranga Das într-un corp luminos. Acesta l-a văzut la oarecare distanţă în faţa sa, dar în momentul în care a încercat să se apropie de acesta, Baba i-a cerut să nu facă acest lucru, i-a făcut cu mâna, şi a dispărut. Gauranga das Babaji s-a întristat, căci a înţeles că Baba şi-a părăsit corpul material. Pin de amărăciune a plecat spre Vrindavan. Pe drum a aflat că Baba îşi părăsise corpul în cea de-a şasea zi a celei de-a doua jumătăţi a lunii aşadha (anul 1915 după numărătoarea creştină).