Interzicerea Reincarnării

Istoria declarării Învăţăturii despre Reincarnare ca erezie

Legea reincarnării era considerată o învăţătură fundamentală a creştinismului,
care în Conciliul din 451 (n.creştină) a fost încă o dată întărită.

În secolul 6 la sinodul comunal iniţiat de Împăratul Iustinian!
a fost hotărât în Constantinopol (anul 543) dezminţirea legii reincarnării.

„Forţa care a acţionat din fundal era o femeie: Theodora. Ea avusese o ascensiune socială uluitoare în urma sa.
Ca fiică a unui îmblânzitor de urşi de la circul din Constantinopol îşi câştigase existenţa ca „doamnă de companie”
(c…vă de lux) ale cărei servicii erau cumpărate de aristocraţia acelui timp. …
Ea a reuşit să devină una dintre concubinele lui Iustinian, mai târziu s-a ridicat la rangul de cea mai favorizată
concubină, până când în cele din urmă, în anul 523 l-a convins pe Iustinian să o ia de soţie.

Patru ani mai târziu Iustinian a devenit împărat şi Teodora împărăteasă. …
Nemulţumită totuşi ea a insistat să fie zeificată şi privită pentru totdeauna ca o divinitate.
În calea ei apăru brusc însă legea reincarnării, aşa cum era propovăduită de creştini:
era imposibilă o recunoaştere a păcătoasei împărătese ca divinitate, atâta timp cât trebuia să se reincarneze.

Cu timpul ambiţioasa Theodora şi-a creat o reţea proprie de agenţi în întregul imperiu,
iar întreaga putere a împăratului Bizanţului o avea la dispoziţie, căci Iustinian devenise de mult o unealtă în mâinile ei.
Theodora a încercat să aducă sub controlul ei Biserica Catolică a Imperiului Roman de Apus.
Pentru aceasta a folosit armatele lui Belisars care au asigurat influenţa asupra Romei şi i-au permis perfidei Theodoras să-l dea jos pe actualul Papă; în locul acestuia punându-l pe un favorit de-al ei.

la sinodul comunal din 543 iniţiat de Împăratul Iustinian! în Constantinopol prin presiunea exercitată de el (şi soţia sa),
cu ajutorul patriarhului Mennas a fost hotărâtă rostirea unei dezminţiri a întăririi Învăţăturii despre Reincarnare, care fusese rostită în Conciliul din 451.

Această hotărâre a sinodului nu era însă obligatorie pentru toţi episcopii din imperiu.
De aceea a fost iniţiat un Conciliu care trebuia să amendeze hotărârile luate.
Ca urmare au fost trimise invitaţii la toţi episcopii.

Papa Virgilius, nu a fost de acord cu invitaţiile, critizând puternic dezminţirea reincarnării,
hotărând pe mulţi episcopi să nu participe la acel conciliu.
Chiar şi demnitarilor bisericii catolice din est nu le-au prea plăcut situaţia şi ca urmare Conciliul nu a mai avut loc.

A fost nevoie de ani de uneltiri pentru înlăturarea celor mai potrivnici şi abia la zece ani după Sinodul din 543 Împăratul Iustinian a reuşit să convoace un Conciliu în 553 prin care însă doar episcopii din est au luat parte
şi care, declaraţi ca reprezentanţi şi a episcopilor din Vestul Imperiului (care de fapt este împotriva regulamentului de funcţionare a Conciliilor) au hotărât ca Învăţătura Reincarnării să fie socotită o erezie
şi oricine o va propovădui un eretic ce trebuie condamnat.

Importante părţi ale actelor Conciliului din 553, care reprezentau Cazul lui Origene, s-ar fi „pierdut” deşi cuprindeau
15 Blesteme (Anathema) rostite de „prea sfinţii” acelui Conciliu împotriva lui  Origene, unuia dintre cei mai importanţi părinţi ai bisericii creştine, ce trăise cu circa 300 de ani înainte, pentru că prezentate o binecunoscută exegeză a învăţăturii despre reincarnare.

Un pasaj cuprinde următoare afirmaţii: „Cine nu-l blesteamă pe Origen cu tot cu scrierile sale fără de Dumnezeu şi pe toţi ceilalţi eretici, care sunt blestemaţi (de cine?) de „Sfânta Biserică Catolică”, ... acela să fie blestemat." – Aceasta este calea prin care se creează "Cunoaşterea" în Creştinism? !!

Paisprezece secole a amuţit dialogul despre reincarnare în creştinismul conservativ, pentru că s-a crezut că în 553 un important Conciliu a rostit un blestem (Anathema) peste toţi cei care cred în preexistenţa sufletului.
Dovezile puse la dispoziţie de învăţaţi ai Bisericii Catolice, care arată lipsa episcopilor din vest,
demonstrează lipsa de valabilitate a hotărârilor Conciliului din 553:
În Enciclopedia Catolică se află următoarele informaţii privitoare la cel de-al 5-le Conciliu (553): 
"Cu excepţia a 6 episcopi din Africa, la consiliu au luat parte numai episcopi din est. Nu a existat nici un reprezentant al Romei; totul a fost în mâna lui Iustinian."

Deşi Papa Vigilius s-a aflat în Konstantinopol în timpul Conciliului din 553, el a refuzat să ia parte la acesta. Conducătorul Conciliului a fost Eutychius, Patriarhul Constantinopolului, care se afla sub controlul împăratului.
În acel timp, scrie arhiepiscopul William Alva Gifford în Istoria Credinţei (p.178),
"Iustinian a preluat conducerea bisericii. Edictele împărăteşti reglementau venerarea publică (în biserici), conducea disciplina bisericească şi dictau chiar şi doctrine teologice. Biserica era de tip 'Cesaro-papal,' sau Papalitatea Împărătească."

Începând cu secolul 6 fiecare suflet nu mai avea la dispoziţie decât o singură viaţă,
după care trebuia să aştepte acolo unde era îngropat să vină "ziua judecăţii creştine",
căci aşa zisele "vremuri de pe urmă" erau promise că vin ... "chiar acum". 

Bhakti-Yoga Iubirea Spirituală