Guru parampara

Orice practicant al căii raganuga bhakti trebuie să primească de la gurul său,
în cadrul ceremoniei iniţiatice numită siddha pranali,
printre altele şi guru pranali, adică lanţul disciplic de maeştri spirituali,
prin a căror milă practicantul este dus din guru în guru în Gaura lila, respectiv în Krişna lila.

În Gaura lila practicantul se întîlnește cu Gaura Nagar și asociații săi în Navadvipul spiritual.
Aceşti guru au de asemenea forme spirituale de gopii în Krişna lila, în Vrindavan,
şi îl duc de asemenea pe practicant în Krişna lila.

Fără acest lanţ disciplic de maeştri spirituali, practicarea căi raganuga bhakti,
conform manualelor de raganuga bhakti, scrise de asociatul intim al lui Gaura, Gopal-Guru Goswami şi discipolul său Dhyanaceandra Pandit, nu are şanse de succes
Acesta este înţelesul de Lanţ Disciplic Neîntrerupt (Guru Parampara) în Vaişnavismul Gaudiya.

Deoarece Bhaktisiddhanta Saraswati "Prabupad" nu a primit o astfel de inițiere de la Gaura-kişor das Babagi, de la care a pretins că ar fi luat inițiearea spirituală atunci când a fost întrebat de de Siddha Şri Ramakrişna das Pandit Baba
de ce acordă inițieri spirituale, când el însuși nu are o astfel de inițiere,
el a respins noțiunea de Guru Parampara înlocuind-o cu propria sa invenție Bhagavat-Parampara.
Conform acesteia el a inventat o linie de guru aleatoare pe care el a numit-o linie de îndrumări.

1. Primul pe listă a fost pus chiar tatăl său Bhaktivinnod Thakur, considerând că ar fi urmat îndrumările acestuia, ceea ce nu este adevărat, dacă luăm în considerație învățăturile acestuia despre raganunga bhakti.
2. Al doilea a fost Geagannath das Babagi, Bhaktisiddhanta Saraswati considerând că acesta i-ar fi dat îndrumări lui Bhaktivinnod Thakur, deși gurul lui Bhaktivinnod Thakur a fost Vipin Bihari Gosvami
3. Al treilea a fost Baladev Vidya-bhuşan care a trăit 150 de ani mai devreme decât Geagannath das Babagi , neputând fi cel ce l-ar fi îndrumat pe acesta unde chiar și „linia de îndrumări” este întreruptă.

4. Al patrulea a fost Vişvanath Ceakravarti, Bhaktisiddhanta Saraswati considerând că acesta i-ar fi dat îndrumări lui Baladev Vidya-bhuşan, deși gurul lui Baladev Vidya-bhuşan a fost Radha-Damodara Gosvami.

5. Al cincilea a fost Narottama Das Thakura, Bhaktisiddhanta Saraswati considerând că acesta i-ar fi dat îndrumări lui Vişvanath Ceakravarti, deși gurul lui Vişvanath Ceakravarti a fost Radha-Ramana Cakravarti; el nu s-a întâlnit cu aşa numitul său șikșa guru Narottam niciodată (între ei există o diferenţă de un secol, și astfel așa numită „linie de îndrumări” este din nou întreruptă.)

6. Al șaselea pe listă este Raghunath das Gosvami, Bhaktisiddhanta Saraswati considerând că acesta i-ar fi dat îndrumări lui Narottama Das Thakur, deși gurul lui Narottama Das Thakura este Lokanath Gosvami.
7. Al șaptelea este Giva Gosvami, Bhaktisiddhanta Saraswati considerând că acesta i-ar fi dat îndrumări lui Raghunath das Gosvami, deși gurul lui Raghunath das Gosvami este Yadunandana Acarya
8. Al optelea este Rupa Gosvami, care a fost într-adevăr gurul lui Giva Gosvami (prima potrivire)
9. Al nouălea pe listă este Sanatana Gosvami, care a fost într-adevăr gurul lui Rupa Gosvami.

Există multe linii disciplice autentice ale vaișnavismului Gaudiya, dar cea inventată de Bhaktisiddhanta Saraswati Prabhupad, este evident una falsă.