Raganuga bhakti - urmarea spiritului locuitorilor din Vrindavan
Sursa răului - Dorințele materiale MB 3.2
Controlul de sine prin Cunoașterea transcendentală (spirituală) vindecă neliniștea mentală
Sursele răului sunt dorințele legate de această lume.
Dorințele ard
O, rege, în tine se află acea înțelegere dotată cu cele opt atribute și despre care se spune
că este capabilă să ofere protejare împotriva tuturor relelor și care rezultă dintr-un studiu despre Șruti (Vede) și scrierile vedice ulterioare!
Iar oameni ca tine nu sunt niciodată stupefiați de creșterea sărăciei sau a unei suferințe care îi copleșesc pe prietenii lor, fie ea trupească sau mentală!
Această lume este afectată atât de suferință corporală, cât și de cea mentală. Ascultă acum mijloacele de a le calma, în timp ce le indic atât pe scurt cât și în detaliu.
Boala, contactul cu ceea ce-ți provoacă durere,
truda și dorința pentru ce te atrage și satisface
sunt cele patru cauze care induc suferință.
În ceea ce privește boala, aceasta poate fi lecuită prin aplicarea tratamentului, în timp ce bolile mentale sunt vindecate prin încercarea de a le uita prin meditația yoga.
Din acest motiv, medicii sensibili încearcă mai întâi să vindece suferințele mentale ale pacienților lor, printr-o conversație agreabilă și oferirea de obiecte dezirabile.
Și cum o bară fierbinte de fier aruncată într-un recipient face ca apa să fiarbă, la fel și durerea mentală provoacă o suferință trupească.
Și la fel cum apa stinge focul, la fel cunoșterea adevărată (spirituală) vindecă neliniștea mentală ...
Se pare că dorințele sunt rădăcina întregii neliniști mentale. Dorințele sunt cele care fac orice creatură să fie nefericită și creează tot felul de nenorociri.
Dorința este însăși radacina tuturor nenorocirilor si a tuturor grijilor, a bucuriei, a supărării și a oricărei suferințe.
Din dorințe izvorăsc toate țelurile și din dorințe izvorăște atașarea de bunurile și plăcerile lumești!
Ambele (țelurile și atașarea de lumea aceasta) sunt adevăratele surse ale răului,
deși primul (stabilirea de țeluri în lumea acestea) este mai rău decât al doilea.
Și așa cum focul aruncat în scorbura unui copac consumă pomul până la rădăcină,
la fel și dorințele (care și ele ard), cât ar fi de mici, distrug atât virtutea, cât și profitul.
Cel care a renunțat doar la posesiunile lumești (dar se preocupă de grijile lumii acesteia), nu poate fi considerat că a renunțat la lumea aceasta.
Însă cel care, deși este în contact cu lumea aceasta, îi consideră defectele (natura iluzorie a lumii), se poate spune că a renunțat cu adevărat la lume.
Eliberat de orice pasiune (ce este în esență) malefică, sufletul ce nu este dependent de nimic (și nimeni), este cel ce a renunțat cu adevărat la lume.
Prin urmare, nimeni nu ar trebui să caute să aibă afecțiune nici pentru prieteni, nici pentru averile câștigate.
La fel și afecțiunea față de propria persoană ar trebui stinsă prin cunoaștere (despre Adevăratul Eu, vezi și Natura achiziționată a Sufletului).
Ca și frunza de lotus care nu este niciodată udată de apă, sufletele oamenilor capabili să distingă între efemer și etern,
consacrați căutării Eternului, cunoscători ai scripturilor și purificați prin cunoaștere, nu pot fi niciodată mișcați de afecţiune (vezi Funcțiunile Minții).
Omul care este influențat de afecțiune este chinuit de dorință;
și din dorința care răsare în inima lui, crește setea lui de bucurii lumești.
Într-adevăr, chiar această sete este păcatul și este considerată sursa tuturor anxietăților.
Această sete teribilă, plină de păcat, își are rădăcinile în fapte nelegiuite.
Cei care pot renunța la această sete, sete la care cei răi nu pot niciodată renunța, găsesc fericirea (adevărată - cea transcendentală - dincolo de lumea aceasta).
Această sete nu este distrusă odată cu distrugerea corpului grosier (fiind înrădăcinată în minte, care este un corp subtil,
preluat la următoarea reincarnare, vezi Sensul Reincarnării) și care este cu adevărat o boală fatală!
Ea nu are nici început, nici sfârșit, locuind în inimă (conștiință) și distrugănd creaturile, ca un foc de origine subtilă.
Sursele răului sunt dorințele legate de această lume.
Dorințele ard
O, rege, în tine se află acea înțelegere dotată cu cele opt atribute și despre care se spune
că este capabilă să ofere protejare împotriva tuturor relelor și care rezultă dintr-un studiu despre Șruti (Vede) și scrierile vedice ulterioare!
Iar oameni ca tine nu sunt niciodată stupefiați de creșterea sărăciei sau a unei suferințe care îi copleșesc pe prietenii lor, fie ea trupească sau mentală!
Această lume este afectată atât de suferință corporală, cât și de cea mentală. Ascultă acum mijloacele de a le calma, în timp ce le indic atât pe scurt cât și în detaliu.
Boala, contactul cu ceea ce-ți provoacă durere,
truda și dorința pentru ce te atrage și satisface
sunt cele patru cauze care induc suferință.
În ceea ce privește boala, aceasta poate fi lecuită prin aplicarea tratamentului, în timp ce bolile mentale sunt vindecate prin încercarea de a le uita prin meditația yoga.
Din acest motiv, medicii sensibili încearcă mai întâi să vindece suferințele mentale ale pacienților lor, printr-o conversație agreabilă și oferirea de obiecte dezirabile.
Și cum o bară fierbinte de fier aruncată într-un recipient face ca apa să fiarbă, la fel și durerea mentală provoacă o suferință trupească.
Și la fel cum apa stinge focul, la fel cunoșterea adevărată (spirituală) vindecă neliniștea mentală ...
Se pare că dorințele sunt rădăcina întregii neliniști mentale. Dorințele sunt cele care fac orice creatură să fie nefericită și creează tot felul de nenorociri.
Dorința este însăși radacina tuturor nenorocirilor si a tuturor grijilor, a bucuriei, a supărării și a oricărei suferințe.
Din dorințe izvorăsc toate țelurile și din dorințe izvorăște atașarea de bunurile și plăcerile lumești!
Ambele (țelurile și atașarea de lumea aceasta) sunt adevăratele surse ale răului,
deși primul (stabilirea de țeluri în lumea acestea) este mai rău decât al doilea.
Și așa cum focul aruncat în scorbura unui copac consumă pomul până la rădăcină,
la fel și dorințele (care și ele ard), cât ar fi de mici, distrug atât virtutea, cât și profitul.
Cel care a renunțat doar la posesiunile lumești (dar se preocupă de grijile lumii acesteia), nu poate fi considerat că a renunțat la lumea aceasta.
Însă cel care, deși este în contact cu lumea aceasta, îi consideră defectele (natura iluzorie a lumii), se poate spune că a renunțat cu adevărat la lume.
Eliberat de orice pasiune (ce este în esență) malefică, sufletul ce nu este dependent de nimic (și nimeni), este cel ce a renunțat cu adevărat la lume.
Prin urmare, nimeni nu ar trebui să caute să aibă afecțiune nici pentru prieteni, nici pentru averile câștigate.
La fel și afecțiunea față de propria persoană ar trebui stinsă prin cunoaștere (despre Adevăratul Eu, vezi și Natura achiziționată a Sufletului).
Ca și frunza de lotus care nu este niciodată udată de apă, sufletele oamenilor capabili să distingă între efemer și etern,
consacrați căutării Eternului, cunoscători ai scripturilor și purificați prin cunoaștere, nu pot fi niciodată mișcați de afecţiune (vezi Funcțiunile Minții).
Omul care este influențat de afecțiune este chinuit de dorință;
și din dorința care răsare în inima lui, crește setea lui de bucurii lumești.
Într-adevăr, chiar această sete este păcatul și este considerată sursa tuturor anxietăților.
Această sete teribilă, plină de păcat, își are rădăcinile în fapte nelegiuite.
Cei care pot renunța la această sete, sete la care cei răi nu pot niciodată renunța, găsesc fericirea (adevărată - cea transcendentală - dincolo de lumea aceasta).
Această sete nu este distrusă odată cu distrugerea corpului grosier (fiind înrădăcinată în minte, care este un corp subtil,
preluat la următoarea reincarnare, vezi Sensul Reincarnării) și care este cu adevărat o boală fatală!
Ea nu are nici început, nici sfârșit, locuind în inimă (conștiință) și distrugănd creaturile, ca un foc de origine subtilă.
