Cele patru secte

Unii creștini susțin că dacă Apocalipsa și Cartea Egipteană a Morților scriu despre același lucru,
Aceasta nu înseamnă că autorul creștin ar fi copiat după cel egiptean.
Conform acestei logici atunci Horus ar fi Isus, ceea ce este contrazis de toate celelalte diferențe care există între Horus și Isus.

În Cartea Egipteană a Morților este vorba despre Horus și Ra în acea descriere, personaje care nu au nimic de-a face cu "Cristos" și inventatul "theos" unicul (zeu) pe nume zeu (theos) (fără "domn" – „dumne“) al "creștinilor" despre care cele patru secte grecești scriu în "evangheliile" lor.

Cât despre cele 4 "evanghelii" canonice, este binecunoscut faptul că variantele relativ finale
ale acestora sunt apariții târzii ale celei de-a doua jumătăți a secolului al doilea când ele sunt
pentru prima dată pomenite (182 numărătoarea creștină) în literatura
"creștină" (nume fals, care de fapt nu are nici un fel de legătura cu vreun Cristos, vezi Isus nu este Christos)
de către "sfântul" Irineu care scrie despre cele 4 secte grecești, ce erau considerate eretice,
dar la a căror doctrină va adera mai târziu însuși "sfântul" Irineu.

Reprezentanții celor patru evanghelii, care sunt prezentați de cel ce le amintește în cartea sa "Împotriva ereziilor", episcopul Irineu, sunt
1. Ebioniții care fiind cei ce compilaseră "Matei" foloseau numai această "evanghelie"
2. Marcioniții care fiind cei ce compilaseră "Luca" foloseau numai această "evanghelie"
3. "Cei ce-l separau pe Isus de cristos" care fiind cei ce compilaseră "Marcu" foloseau numai această "evanghelie"
4. Valentiniștii care fiind cei ce compilaseră "Ioan" foloseau numai această "evanghelie".

Sau cum spunea Faustus, Manicheistul (din secta manicheistä a creştinismului timpuriu, martor al acelor timpuri):
“Toţi ştiu foarte bine că Evangheliile nu au fost scrise nici de Isus şi nici de apostolii săi,
ci mult timp dupa aceea, de persoane necunoscute,
care avand in vedere ca era greu sa fie crezuţi,
au scris aceste istorii folosind in titlu numele apostolilor sau ale discipolilor contemporani apostolilor."

Dacă luăm în considerare existența unui text comun (în germană textul Q- Quelle -Sursă) din care s-ar fi inspirat cele trei așa zise evanghelii sinoptice, pentru că ele conțin versete identice, putem înțelege că a avut loc un proces de "dezvoltare" în fiecare sectă prin care s-au inventat versiuni proprii, în parte copiind unii de la alții, precum și din alți filozofi greci și egipteni, cum este distertația despre "La început a fost cuvântul".

„Luka“ are cu „Matei“ 240 Versuri comune
"Matei" ar avea inițial 240 Versuri (Luka fiind o lucrare mult mai ... târzie și mai dezvoltată, cum și atuorul necunoscut susține)
„Luka“ are cu „Markus“ 350 Versuri comune;

În Luka și Marcu sunt încă 350-240=110 Versuri comune adăugate de secta Marcionită carei îi  aparținea Marcu,
și copiate de secta care a făcut Luca (sau invers)
care nu pot fi atribuite așa zisului document original Q altminteri ar fi găsite și în "Matei".

„Marku“ are cu „Matei“ 600 Versuri comune
Deci în "Matei" au fost adăugate 600-240 =360 Versuri de secta ebionită,
care nu se regăses în versurile pe care Matei le are comun cu „Luka“
și deci nu aparțin așa zisului document Q original, altminteri ar fi apărut și în așa zisa evnaghelie a lui Luca.
versuri împrumutate de la secta Marcionită carei îi  aparținea„Marku“ (sau invers)

În această situație, în afară de un minim de 240 der versuri,
am putea înțelege încet, încet, că celelalte versuri sunt adăugiri mai târzii.
Realizând dilema în care se află, apologeții creștini au încercat să dezvolte alte variante pentru a explica,
existența versurilor identice din aceste trei așa zise evanghelii atribuite lui Luca, Matei și Marcu.