Nașterea Fiului lui „Dumnezeu” și „Apocalipsa”

În relatările egiptene din care a fost copiată o parte a „Apocalipsei“ nu este vorba despre nașterea Fiului lui „Dumnezeu”ci despre nașterea noului faraon, considerat ca având o origine divină, ca reprezentant al zeului Soare, (Zeul Suprem) pe pământ.

Iată dovezi în acest sens:

1. Imaginile și inscripțiile din Luxor

1.1 Zeul Thoth,  Zeul Lunii, divinul Cuvânt, sau Purtător al Cuvântului zeilor
- nu este un „înger” așa cum este prezentat în varianta lui „după Luca”
- și nici nu este trimis de „zeul fără nume”, „unicul zeu” inventat de creștini.

1.1.1 Prima scenă din partea stângă a Imaginilor și inscripțiilor din Luxor îl arată pe zeul Taht [Thoth], Zeul Lunii, divinul Cuvânt, sau Purtător al Cuvântului zeilor,

Zeu al Înțelepciunii și Cunoașterii preluat de greci sub numele de Hermes, dar cu mai puține prerogative, el fiind trimis de Zeul Soare – Ra, anunțându-o per regină că va da naștere unui fiu.

1.1.2 Unul dintre prerogativele lui Taht, de a fi Cuvântul zeilor, este atribuit de creștini lui Isus într-o formă distorsionată, el fiind Cuvântul „unicului zeu”, zeul fără, numit doar zeu.

1.2 Zeul Knepf, cel care dă Suflare de viață, care provoacă Zămislirea;
- este înlocuit în evangheliile creștine de „duhul sfânt”.

1.2.1 În următoarea scenă a Imaginilor și inscripțiilor din Luxor, zeul Kneph, împreună cu Hathor, îi dă viată viitorului faraon, toți faraoni fiind considerați ca având origine divină, ca descendenți ai Zeului Soare - Ra.
Acesta este „Duhul de viață” sau „Suflarea de Viață” care provoacă Zămislirea; Conform lui Plutarch și Diodorus Kneph era identic cu noțiunea de pneuma.

În acest context Kneph era Cel ce sufla viață în ființe, echivalentul zeului El, prezentat astfel în prima „Geneză” a evreilor, zeu preluat de aceștia de la fenicienii din Canaan,

evrei care spre deosebire de varinata creștină nu trimit un „duhul sfânt” pentru a da viață ființelor, ci însuși zeul El este prezentat ca suflând Viață.

1.3 Zeița Hathor
era asociată cu zeița Isis a cărei venerarea era răspândită atât în lumea semitică cât și în Etiopia, Somalia, Libia etc. Ea era cunoscută ca Doamna Cerurilor și asociată cu Mut, Mama Celestă, a cărei reprezentantă era regina, ca viitoarea mamă a faraonului, prin care se certifica de asemenea originea divină a faraonilor, ea fiind prezentată ca virgină.

1.3.1 Maria a fost reinventată după aceste caracteristici, lipsindu-i însă atât
- caracterul de regină
- cât și aceea de a da naștere unui faraon (rege), deși se inventaseră diferite prezentări ale lui Isus ca urmaș al casei regale a lui David, ca fiu al lui Iosif,

ca apoi în versuri adăugate ulterior să se afirme că de fapt Isus nu era fiul lui Iosif și astfel nu mai aparținea casei regale a lui David, deși chiar și acum lui i se mai spune în mod fals Isus Nazarineanul Regele Iudeilor sai Mesia (rege uns).

2. Falsa atribuire a denumirii de Christos lui Isus; dovezi în acest sens sunt prezentate în postarea anterioară despre Isus .

3. Imaginile și inscripțiile din Luxor arată că sursa pentru conceptele despre Buna Vestire, Conceperea, Nașterea și Adorarea,
așa cum sunt descrise în primul și al doilea capitol al evangheliei „după Luca”; se găsesc în original în lumea egipteană
și așa cum avem asigurarea istoriei manuscriselor creștine că de fapt capitolele din evanghelia „după Matei”,
care conțin Miraculoasa Naștere a lui Isus sunt o adăugare târzie, ele neapărând în manuscrisele mai vechi,
la fel și evangelia „după Luca” este ea însăși o lucrare mult mai târzie,
după cum însuși autorul afirmă, menționând munca sa de culegere de date.