Raganuga bhakti - urmarea spiritului locuitorilor din Vrindavan
Isus și iubirea de dușmani
Isus ar fi spus să ne iubim dușmanii.
1. A iubi dușmanii este ilogic. Atâta timp cât cataloghezi pe cineva ca dușman nu poți să-l iubești,
pentru că ai în mod automat repulsie, frică, până la sentimente de ură față de ceea ce-ți este dușman.
Trebuie să ajungi la nivelul păcii interiorare, în care nu mai există nici dușmani, nici prieteni în această lume iluzorie,
ci doar prieteni transcendentali ce nu aparțin acestei lumi, ce nu au nici un fel de interese pentru problemele trecătoarea ale lumii acesteia.
2. Chiar conform cu spusele lui Solomon, vezi Proverbe 24:29 acesta ar fi afirmat înainte de Isus, că nu trebuie să ne comportăm plătind cu aceeași monedă, ceea ce contrazice „Legile lui Moise“.
Conform cu „Matei“ 5:44 Isus ar fi afirmat chiar că trebuie să ne iubim dușmanii.
Este posibil ca datorită faptului că această afirmație aparține unei Predici Publice, vestita „Predică de pe Munte“, ea a fost formulată pentru a arăta mărinimia creștinilor, dar
atunci când Isus le-a vorbit discipolilor, acesta le transmite un alt mesaj, în legătura cu tratarea dușmanilor săi, pentru că în același „Matei“ în 18:6, Isus ar fi spus:
" Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
Dar și în „după Luca“ 19:27 Isus vorbește contrazicându-se în ceea ce ar fi spus în propria „Predică de pe Munte“:
"Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea.“
3. „Predica de pe Munte“ fiind considerată o învățătură centrală a creșinismului primar,
unde și „Iubirea de dușmani“ ar fi fost predicată, ar fi trebuit să fie menționată și în celelalte „Evangelii“ (fie ele canonice sau nu)
sau în alte scrieri ale creștinismului primar,
dar pentru că nu este pomenită nicăieri,
deși datorită importanței acestei, ar fi fost măcar demnă de a fi menționată,
ea rămâne o invenție a sectei creștine primare a Ebioniților,
care coform „sfântului“ Irineu, primul care pomenește cele 4 Evangelii … și anume de-abia în cea de-a doua jumătate a secolului al doilea,
ar fi creatoarea Evangeliei „după Matei“.
1. A iubi dușmanii este ilogic. Atâta timp cât cataloghezi pe cineva ca dușman nu poți să-l iubești,
pentru că ai în mod automat repulsie, frică, până la sentimente de ură față de ceea ce-ți este dușman.
Trebuie să ajungi la nivelul păcii interiorare, în care nu mai există nici dușmani, nici prieteni în această lume iluzorie,
ci doar prieteni transcendentali ce nu aparțin acestei lumi, ce nu au nici un fel de interese pentru problemele trecătoarea ale lumii acesteia.
2. Chiar conform cu spusele lui Solomon, vezi Proverbe 24:29 acesta ar fi afirmat înainte de Isus, că nu trebuie să ne comportăm plătind cu aceeași monedă, ceea ce contrazice „Legile lui Moise“.
Conform cu „Matei“ 5:44 Isus ar fi afirmat chiar că trebuie să ne iubim dușmanii.
Este posibil ca datorită faptului că această afirmație aparține unei Predici Publice, vestita „Predică de pe Munte“, ea a fost formulată pentru a arăta mărinimia creștinilor, dar
atunci când Isus le-a vorbit discipolilor, acesta le transmite un alt mesaj, în legătura cu tratarea dușmanilor săi, pentru că în același „Matei“ în 18:6, Isus ar fi spus:
" Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
Dar și în „după Luca“ 19:27 Isus vorbește contrazicându-se în ceea ce ar fi spus în propria „Predică de pe Munte“:
"Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea.“
3. „Predica de pe Munte“ fiind considerată o învățătură centrală a creșinismului primar,
unde și „Iubirea de dușmani“ ar fi fost predicată, ar fi trebuit să fie menționată și în celelalte „Evangelii“ (fie ele canonice sau nu)
sau în alte scrieri ale creștinismului primar,
dar pentru că nu este pomenită nicăieri,
deși datorită importanței acestei, ar fi fost măcar demnă de a fi menționată,
ea rămâne o invenție a sectei creștine primare a Ebioniților,
care coform „sfântului“ Irineu, primul care pomenește cele 4 Evangelii … și anume de-abia în cea de-a doua jumătate a secolului al doilea,
ar fi creatoarea Evangeliei „după Matei“.
