Daniel Ficțiune onestă
în capitolul "Ficțiune de inspirație onestă" (Honest Inspirational Fiction):
"Mulţi învăţaţi biblici atribuie erorile istorice evidente din „Cartea lui Daniel”, naivităţii acestuia.
Mi se pare mult mai probabil ca autorul să fi știut în general ce făcea.
și a scris o ficțiune de inspirație anacronică cinstită, echivalentul literar al seriei Left Behind care promovează credința din timpul nostru.
Prietenii și contemporanii săi se așteptau deja ca Iehova să înființeze regatul evreiesc mesianic foarte curând în propriile vieți,
iar ciclul său de nuvele despre Daniel nu făcea decât să dea expresie literară credințelor lor preexistente.
Cercetătorii precum Leonard J. Greenspoon au sugerat că autorii elenistici ai lui Judith, Tobit, Esther și Daniel și-au „sărat” intenționat lucrările cu anacronismul (istoric) flagrant ca dispozitiv literar pentru ca cititorii să înțeleagă că cărțile lor erau romane și nu istorie, deși cititorii de mai târziu nu au înțeles întotdeauna acest indiciu. Judith, de exemplu, începe cu regele Nabucodonosor din Asiria învingându-l pe regele Arphaxad din Media în est și apoi îl trimite pe generalul Holofernes la vest de Eufrat să-i atace pe evrei la scurt timp după întoarcerea lor din exilul babilonian. În realitate, ținuturile Media, Asiria și Iudeea erau toate sub stăpânire persană la acea vreme.
Scopul inițial al Cărții lui Daniel era acela de a mângâia și încuraja evreii persecutați în timpul revoltei Maccabeilor. Totul a început în decembrie 167 î.num.creștină, când împăratul seleucid Antiohus Epifanes a desacralizat Templul din Ierusalim punând să se venereze o formă a sa în loc de Iehova. El a continuat să forțeze supușii săi evrei să abandoneze Sabatul, circumcizia și legile alimentației, torturând și ucigându-i pe toți cei care i s-au opus. La aceaste atrocități, evreii s-au revoltat sub Iuda Maccabeul, alungând armatele seleleucide din Palestina și recapturând Templul. În decembrie 164 î. num. creștină, au rededicat Templul venerării evreiești și au inaugurat primul festival Hanukkah.
În timpul revoltei, evreii evlavioși au început să pună în circulație o antologie de povești care ar fi fost scrise cu patru sute de ani mai devreme de un erou evreu pe nume Daniel. Aceste povești se referă la modul în care Daniel și prietenii săi, în timp ce slujeau ca funcționari la curțile regilor păgâni, și-au riscat viața pentru a evita încălcarea legilor alimentare evreiești sau închinarea la „zei falși”. Când cei mai puternici regi de pe Pământ au încercat să-i forțeze să-și compromită principiile religioase, au așteptat pasiv intervenția miraculoasă a lui Jehova pentru a-i salva. Succesul "profețiilor" lui Daniel despre evenimentele care avuseseră loc până la Antioh voiau să demonstreze că Jehova va interveni în mod miraculos pentru a-i salva pe evrei și de Antiohus.
Daniel ar fi prezis că patru mari imperii urmau să se ridice și să cadă succesiv începând cu zilele sale și până sfârșitul lumii: Babilonia, Media, Persia și Grecia. Imperiul grec al lui Alexandru cel Mare urma să se despartă în patru imperii mai mici, cele mai importante fiind Imperiul Seleucid din Siria la nord și Imperiul Ptolemaic din Egipt la sud. După ce șapte regi greci au stăpânit succesiv, al optulea urma să smulgă tronul de la trei candidați care aveau mai mult dreptul la el decât el. Acest rege, Antioh Epiphanes, a provocat războiul Maccabean.
Cartea lui "Daniel" povestește că Iehova îl va distruge în mod miraculos pe Antiohus Epiphanes, îi va învia pe cei drepți morți și va înființa un Imperiu israelit veșnic, la nivel mondial, la trei ani și jumătate de la profanarea Templului; cu alte cuvinte, Imperiul lui Messiah (rege uns al evreilor) ar fi trebuit să înceapă în iunie 163 înainte de numărătoarea creștină. De vreme ce aceste predicții s-au adeverit în mare măsură până la mijlocul războiului și au eșuat ulterior, știm că autorul a trăit în vremea seleleucidă, nu în perioada babiloniană, în care se afirmă că ar fi avut loc 'profeția'."
