Originea sursei preoțești după sursa deuteronomică - Wellhausen
The Pentateuch: a product of the late monarchal and (post-)exilic periods
Cercetătorul și profesorul german Julius Wellhausen (1844-1918), urmând lucrările lui de Wette, Hupfeld și Graf,
a susținut că instituțiile rituale și juridice "mosaice" nu se aflau la începutul dezvoltării istorice a lui Israel, într-un trecut arhaic îndepărtat,
ci la sfârșit, și anume în perioadele exilică și postexilică.
În mare măsură, aceasta a fost doar o rearticulare a observațiilor predecesorilor săi, vezi Linkurile mai jos
Cu toate acestea, Wellhausen a continuat.
Deoarece sursa Deuteronomică (D) și sursa preoțească (P)
erau deja recunoscute ca produse ale epocii monarhice târzii și, respectiv, ale exilului,
constatări bazate pe dovezile textuale,
conform căreia ritualul, etica și religia
legi și practici rituale, etice și cultice proclamate în P și, în secundar, în D
nu au fost prezente în perioadele premonarhică și monarhică,
așa cum se poate vedea din cărțile de la Iosua la 2 Regi
Wellhausen a concluzionat, din motive tematice și teologice,
că sursa preoțească P a venit după Deuteronom.
Acesta s-a bazat pe observațiile că.
1. D (Deuteronomul) nu arată nici o familiaritate cu sistemul ritual al lui P (Preoțesc) (Leviticul), și
2. în timp ce P pleacă de la centralizarea cultului lui Iehova în Ierusalim,
D trebuie să argumenteze în favoarea acestei centralizări.
Astfel, argumentul deuteronomic potrivit căruia cultul lui Iehova nu poate fi practicat decât la Ierusalim
precede codul ritual al lui P, care recunoștea deja centralizarea cultului la Ierusalim.
Acest lucru, împreună cu faptul că de la Iosua până la 2 Împărați, nici profeții preexilici
nu arată vreo cunoaștere a legilor din P (cartea Leviticului),
l-a determinat pe Wellhausen să pledeze pentru o dată târzie a sursei preoțești P, cel mai probabil de origine postexilică.
Cu alte cuvinte, legea rituală și cultul din jurul tabernacolului
pe care narațiunea biblică le prezintă ca parte a experienței din pustie în cărțile Exod și Levitic
este de fapt o compoziție postexil ulterioară,
reflectând preocupările cultice și rituale ale comunității de exilați care,
întorși din captivitatea babiloniană, s-au reinstalat în Palestina în perioada persană și au reconstruit templul și cultul lui Iehova.
În consecință, Wellhausen a presupus că sursele care alcătuiesc acum Pentateuhul au fost compuse
într-o serie de etape succesive (în momente diferite, de către persoane diferite cu agende diferite)
și editate împreună la o dată ulterioară.
