Traduceri & noi religii contra original
vezi Dumnezeul Veșnic
sau susțin doctrina acelor traduceri falseatunci înseamnă că sunt falși apostoli.
Pentru a înțelege cu adevărat un text tradus
trebuie să te duci totdeauna la original,
să vezi contextul în care a fost scris,
care a fost intenția traducătorului sau și a editorilor,
și ce modificări s-au făcut în comparație cu religii (ideologi) mai vechi
din care s-a inspirat.
În acest context literatura religioasă evreiască nu este demnă de încredere,
și trebuie tradusă și înțeleasă,
în contextul canaanit din care a copiat,
pentru că așa cum arată descoperirile arheologice
evreii au împrumutat cultura, scrierea
și propriile zeități ale fenicienilor din Canaan
și mai târziu pe baza acestora
intenția lor a fost de a inventa o religie națională și naționalistă
iar în acest context
au modificat și numele zeităților inițiale în încercarea de a impune existența unui singur zeu - zeul evreilor
El și Elohim
El și Adunarea zeilor - copiată din Canaan
De la El-Abraham la Iehova
El este un nume și nu este identic cu Iehova
Originea canaanită a religiei evreilor
Cele patru surse ale schimbărilor din religia evreilor
Inventarea lui Moise - evreii poporul ales
Denigrarea zeilor
La fel nici cea creștină nu este demnă de încredere, aceasta copiind din cea ebraică și cea egipteană/greacă,
pe care apoi le-a denigrat, vezi
Învierea lui Isus și Paștele original
Inventarea lui sus ca Rege al Evreilor după spirit - Fapte 10:34-35
Inventarea lui Lucifer Isaia 14.12-15
Inventarea lui Lucifer Iezechiel 28.12-19
Inventarea lui Pavel - creștinii sămânța lui Avram - Galateni 3:27-29
Inventarea lui Pavel - evreii respinși ca națiunea aleasă
Influența egipteană în divinizarea lui Isus și Apocalipsa
Venerarea copilului divin - perioada greco-romană
Prigoana creștină și Denigrarea celorlalte religii
Prigoana evreilor