Adi/Ceitraratha Parva 171-174
Ceitraratha Parva din Adi parva 171
Vyasa muni îi anunță pe Pandavi că viitoarea lor soție va fi fica lui Drupada
Și îi îndeamnă să plece în capitala Pancealilor
"Vaisampayana continuă, 'Apoi Kunti îi spuse lui Bhimasena, Arjuna și celor doi gemeni despre călătoira la Panchala și ei spuseră cu toții, 'Așa să fie.' Apoi Kunti împreună cu fiii ei și-au luat la revedere de la brahmanul (în a cărui casă locuiseră) și au plecat spre încântătorul oraș al ilustrului Drupada.'
"Vaisampayana spuse, 'In timp ce iluștrii Pandavi au locuit deghizați în locuința brahmanului, Vyasa, fiul lui Satyavati, s-a sus odată să-i vadă. Văzându-l sosind, aceștia s-au ridicat și i-au ieșit în întâmpinare. Salutându-l cu reverență și venerându-l Pandavii au păstrat tăcere cu mâinile împreunat în fața pieptului.
Fiind astfel venerat de aceștia, înțeleptul a fost satisfăcut. Le-a cerut să se așeze și li s-a adresat bucuros, 'Voi cei ce învingeți dușmanii, urmați pe calea virtuții conform scrierilor revelate? Îi venerați pe brahmani? Și sper că n-ați rămas în urmă în ceea ce privește omagierea celor ce merită acest lucru?' După aceasta, ilustrul riși le-a spus multe vorbe despre virtute și după ce abordat multe teme de mare interes, a spus,
'Un riși ilustru, care trăia într-un anumit ermitaj, avea o fată cu mijlocul subțire, buze deschise la [CENSORED] are și sprâncene minunate, posedând toate calitățile. Ca urmare a propriilor ei acte (din viața anterioară) alba fată a fost foarte nefericită. Deși castă și frumoasă, domnișoara nu a obținut nici un bărbat. Fiind tristă în inima ei, a început să practice penitențe ascetice cu scopul de a obține un bărbat. Ea l-a mulțumit repede pe Șankara (Mahadeva -Șiva), care a devenit binevoitor față de și i-a spus,
'Cere binecuvântarea pe care ți-o dorești! Fii binecuvântată! Eu sunt Șankar, pregătit să îți ofer ceea ce dorești.' Iar ea a răspuns în mod repetat Domnului Suprem, 'O dă-mi un bărbat care să posede toate realizările.' Atunci Isana (Mahadeva), cel mai de seamă dintre toți vorbitorii replică, 'O tu, cea binecuvântată, vei avea cinci bărbați dintre prinții Bharata.' Auzind acestea, tânăra spuse, 'O Doamne, prin mila ta îmi doresc doar un singur bărbat.'
Zeul i se adresă din nou prin aceste cuvinte excelente, 'Tu mi-ai cerut de cinci ori, 'Dă-mi bărabat.' De aceea într-o altă viață vei avea cinci bărbați!' Voi, prinți din neamul Bharata, acea domnișoară a cărei frumusețe este celestă, s-a născut în neamul lui Drupada. Krishnaa fără de cusur din linia Prishata a fost desemnată ca soție a voastră a tuturor. De aceea să mergeți în capitala Pancealilor și să trăiți acolo. Nu este nici o îndoială că după ce o veți obține de soție, veți fi fericiți.'
"Vaisampayana continuă, 'Spunând acestea ilustrul mare domn și-a luat la revedere de la ei și a plecat acolo de unde venise. '"
Ceitraratha Parva din Adi parva 172 -I
Lupta lui Argiuna cu regele Gandharvilor Angara-parna de pe malurile lui Bhaghirathi
Gangele, care izvorăște de pe piscurile aurii ale muntelui Himavat, are 7 brațe.
Cei care beau apa acestro 7 brațe, adică Gangele, Yamuna, Saraswati, Vitashtha, Sarayu, Gomati și Gandaki,
s-au curățat de toate păcatele. În regiunile cerești, este numita Alakananda; în regiunea strămoșilor Pitri-loka se numește Vaitarani.
"Vaisampayana spuse, 'După ce a plecat Vyasa, Pandavii și-au luat la revedere de la brahmanul la care locuiseră și au pornit (spre Panceala) cu inimi vesele și mama care mergea în fruntea lor. Pentru a ajunge la destinație au luat-o spre nord, mergând zi și noapte, pâna au ajuns la un sanctuar al lui Șiva cu semnul semilunii pe sprânceană. Apoi ac ei tigri printre oameni, fiii lui Pandu, au ajuns pe malurile Gangelui.
Dhanangeaya mergea înaintea lor cu torța în mână, pentru a le arăta drumul și pentru a-i păzi. Și s-a întâmplat ca mândrul rege al Gandharvilor, cu soțiile sale, se juca în aceea regiune solitară în apele încântătoare ale Gangelui. Regele Gandharvilor a auzit pașii Pandavilor, în timp ce se apropiau de râu și s-a înfuriat. Și-a scos arcul înfricoșător și a făcut un cerc cu el spunând, 'Se știe că exceptând primele 40 de secunde, amurgul cenușiu care este înainte de căderea nopții a fost desemnat pentru plimbarea Yakshasilor, Gandharvilor și Rakshasilor, toți având voie să meargă unde doresc.
Restul timpului a fost dedicat omului pentru a-și face munca. Dacă oamenii, datorită lăcomiei se apropie de noi în acele momente, atât noi cât și Rakshasasi îi omorâm ce acei proști. De aceea cei ce cunosc Vedele niciodată nu-i aplaudă pe acei oameni, nici chiar regii în fruntea trupelor lor, care se apropie de vreun lac în acel timp. De aceea vă spun să rămâneți la distanță și să nu vă apropiați de mine.
Să știți că fac baie în apele lui Bhaghirathi, sunt gandhava Angara-parna și mă bazez mereu pe puterea mea! Sund mândru și încrezut și sunt prietenul lui Kuvera. Această pădurea a mea de pe malurile Gangelui Bhaghirathi, unde mă joc pentru plăcerea simțurilor, este de asemenea numită Angaraparna după numele meu. Aici nu pot veni nici zeii, nici Kapalikas (magii, vrăjitorii), nici Gandharvii și nici Yakshasi.
Cum de îndrăzniți să vă apropiați de mine, care sunt cel mai strălucitor giuvaer din diadema lui Kuvera?'
"Auzind aceste cuvinte ale gandharvului, Argiuna spuse, 'Cap sec, fie că e zi, noapte sau amurg, cine îi poate opri pe alții ce se află în ocean, în Himalaya sau acest râu? O călător al cerurilor, fie că ești cu stomacul gol sau plin, fie că e zi sau noapte, nu există un timp anume pentru nimeni pentru a veni la Gange, cel mai de seamă dintre râuri.
În ceea ce ne privește pe noi, care suntem dotați cu putere, nu ne pasă dacă te deranjăm. Ființe rele, ce nu au putere să lupte, te venerează. Acest Gange, care izvorăște de pe piscurile aurii ale muntelui Himavat, se varsă în apele oceanului, fiind distribuit în 7 brațe. Cei care beau apa acestro 7 brațe, adică Gangele, Yamuna, Saraswati, Vitashtha, Sarayu, Gomati și Gandaki, s-au curățat de toate păcatele.
O Gandharva, acest Gange sacru, ce curge prin regiunile cerești, este numit acolo Alakananda. Curgând prin regiunea strămoșilor Pitri-loka se numește Vaitarani, fiind dificil de a fi traversat de păcătoși și însuși Krishna-Dwaipayana Vyasa (cel ce a compilat literatura Vedică) a spus acest lucru. Auspiciosul și celestul râu, capabil să ducă la ceruri, nu e legat de nici un pericol. De ce dorești atunci să ne oprești? Acest act al tău nu este în consonanță cu virtutea eternă. Nu vom lua în seamă cuvintele tale de a nu atinge apele sacre ale lui Bhaghirathi, care nu prezintă nici un pericol și de la care nimeni nu ne poate opri.'
"Vaisampayana continuă, 'Auzind aceste cuvinte ale lui Argiuna, Angara-parna s-a înfuriat tare și făcând cu arcul său un cerc, a început să tragă săgeți asemenea unor șerpi veninoși către Pandavi. Atunci Dhanangeaya, purtând un scut bun și torța, a parat toate acele săgeți și adresându-se din nou Gandharvului, îi spuse, 'O Gandharva, nu căuta să-i sperii pe cei ce sunt pricepuți în mânuirea armelor, pentru că armele declanșate împotriva lor sunt asemenea celor ce fac doar spumă.
O Gandharva, cred că voi sunteți superiori oamenilor în capabilități; de aceea voi lupta cu tine folosind arme celeste și nici un fel de mijloace necinstite. Această armă înspăimântătoare a fost dată de Vrihaspati, gurul lui Indra, lui Bharadwaja, care a dat-o lui Agnivesya iar de la Agnivesya a ajuns la maestrul meu, Drona, care mi- a dat-o mie.'
"Vaisampayana continuă, 'Spunând aceste cuvinte, Pandavul declanșă cu furie spre Gandharva acea armă de foc, ce a ars carul de luptă al Gandarvului pe loc. Pierzându-și conștiința datorită forței armei, puternicul gandharva a căzut cu capul în jos din carul de luptă. Dhanangeaya l-a prins de părul împodobit cu ghirlande de flori și l-a târât pe gandarvul inconștient spre frații săi. Privind acestea, soția gandarvului, pe nume Kumbhinasi, dorind să-și salveze soțul alergă către Yudhishthir, cerându-i protejare.
Ceitraratha Parva din Adi parva 172 -II
Stiința Ceakshushi: Cu ajutorul ei poți vedea ceea ce-ți dorești să vezi și în orice mod vrei (privat sau nu). Se poate obține această știință numai după ce ai stat în yoga-asana într-un picior timp de șase luni neîntrerupt.
Angara-parna face cadou fraților câte 100 de armăsari care pot merge oriunde, având [CENSORED] ri celeste și având viteza minții.
Argiuna îi face cadou arma celestă primită de la Drona.
Acel Brahmana este demn de a fi preotul regelui, care este cunoscător al Vedelor și ale celor 6 ramuri ale acestora, care este pur și rămâne în adevăr, care este virtuos și posedă controlul simțurilor
Acel regat în care brahmanii au puterea va fi veșnic.
Gandharvi spuse, 'O persoană exaltată, extinde protecția ta asupra mea! O, dă-i drumul bărbatului meu! O Domnule, eu sunt Kumbhinasi, soția acestui Gandharva și caut protecția ta!' Privind-o, puternicul Yudhishthir i se adresă lui Argiuna spunând, 'O cel ce înfrânge dușmanii, o copile, cine ar omorî un vrăjmaș, care a fost învins în luptă, care a fost deprivat de faimă, care este protejat de o femeia și care nu are nici o dibăcie?'
Argiuna replică, 'Păstrează-ți viața gandharve, O Gandharva! Du-te și nu te plânge, căci Yudhishthir, regele Kauravile (Kuru), mi-a ordonat să arăt milă.'
"Gandharvul replică, 'Am fost învins de tine și de aceea voi renunța la numele meu anterior Angara-parna (vehicolul înflăcărat). O prietene nu are rost să mă laud doar cu numele, de vreme ce am fost învins: Sunt norocos că te-am întâlnit pe tine; O Argiuna, cel care mânuiești arme celeste! Aș vrea să-ți împărtășesc puterea de a crea iluzii și pe care doar gandharvii o au.
Carul meu excelent, ce lua forme diferite a fost ars de arma ta înfiorătoare. Eu, cel care înainte eram numit după carul meu excelent, voi fi de-acum numit după carul meu ars. Știința de a crea iluzii, de care am vorbit anterior, am obținut-o prin penitențele mele ascetice. Acea știință o voi împărtăși astăzi celui ce mi-a cruțat viața, ție ilustrule! Ce nu merită cel care după ce și-a învins dușmanul prin propria-i putere, îi cruță viața,când acela o cere?
Această știință este numită Ceakshushi. A fost împărtășită de Manu lui Soma, care a împărtășit-o lui Soma, acesta lui Viswavasu, iar acesta din urmă mie. Comunicată de maestrul meu, a ajuns la mine, care sunt fără de energie, și încet încet nu mai dă rezultate. Ți-am vorbit despre originea ei și cum a fost transmisă. Ascultă acum despre puterea ei! Cu ajutorul ei poți vedea ceea ce-ți dorești să vezi și în orice mod vrei (privat sau nu). Se poate obține această știință numai după ce ai stat în yoga-asana într-un picior timp de șase luni neîntrerupt.
Am să ți-o împărtășesc însă fără a mai fi nevoit să urmezi acest jurământ. O rege, datorită acestei științe suntem superiori oamenilor. Și pentru că suntem capabili să vedem totul prin viziune divină, suntem egali zeilor. O cel mai de seamă dintre oameni, intenționez să-ți dau ție și fiecăruia dintre frații tăi câte 100 de armăsari născuți în țara gandarvilor. Având culori celeste și având viteza minții, acei cai sunt folosiți pentru a-i purta de cei celești și pe gandarvi.
Ei sunt uscățivi, dar nu cunosc oboseala și nici viteza nu scade din această cauză. În zilele de odinioară tunetul a fost făcut pentru șeful celeștilor pentru a-l omorî pe asura Vritra. Dar aruncat în capul lui Vritra, s-a rupt în mii de bucăți. Cei celești au venerat cu respect acele fragmente ale fulgerului. Ceea ce este cunoscut în cele trei lumi (materiale) ca glorie, nu este decât o parte a acelui fulger. Mâna brahmanului care toarnă limbații în focul sacrificial, carul în care luptă Kshatriya, pomana pe care o împarte Vaisya și serviciile pe care le aduc Șudra celorlalte trei clase sociale sunt fragmente ale fulgerului.
S-a spus că acei cai care formează o parte din carul de luptă al unui Kshatriya sunt din acest motiv de neucis. Totodată caii care formează o parte din carul de luptă al unui Kshatriya, sunt creația lui Vadava. Dintre aceștia, cei ce sunt născuți în regiunea gandarvilor pot merge oriunde și lua orice nuanță și viteză pe care și le doresc proprietarul lor. Acești cai ai mei pe care vi-i ofer vouă, îți vor satisface întotdeauna dorințele."
"Auzind aceste cuvinte ale Gandharvului, Argiuna spuse, 'O Gandharva, dacă datorită satisfacției că ți-am cruțat viața, îmi împărtășești știința ta și-mi dai acei cai, nu pot să primesc cadoul tău.' Gandharva replică, 'Întâlnirea cu o persoană ilustră este întotdeauna o sursă de mulțumire; pe deasupra mi-ai cruțat viața. Fiind astfel gratificat, îți voi împărtăși știința mea. Pentru ca obligația să nu fie numai de o parte, voi accepta din partea ta, O Vibhatsu, excelenta și eterna armă de foc!'
"Arjuna spuse, 'Accept caii tăi în schimbul armei mele. Fie ca prietenia noastră să dureze veșnic. O prietene, de ce noi ființele umane trebuie să ne temem de gandharvi. Spune-ne, o Gandharva, de ce călătorind pe timp de noapte am fost opriți de tine.'
"Gandharva spuse, 'Voi nu aveți soții (deși perioada celibatului a expirat). Voi nu aparțineți nici unei clase sacrale (așram). Și în cele din urmă nu sunteți conduși de un brahman, și de aceea ați fost opriți de mine. Yakshas, Rakshasas, Gandharvas, Pisaceas, Uragas și Danavas, au înțelepciune și inteligență și sunt cunoscători ai istoriei neamului Kuru.
O eroule, am auzit de la Narada și alți riși celești despre faptele bune ale strămoșilor voștri înțelepti. Eu însumi, cutreierând pe întreg pământul, legat de cureaua sa de mări, am fost martorul capacităților neamului tău. O Argiuna, știu de asemenea despre maestrul tău, islutrul fiu al lui Bharadwagi, celebrat în cele trei lumi, pentru cunoașterea sa Vedică și știința armelor. Eu îi cunosc de asmenea pe Dharma (tatăl lui Yudhiștir), Vayu (tatăl lui Bhima), Sakra (tatăl lui Argiuna), gemeni Așwin (tații lui Nakula și Sahadev) și Pandu,--cei 6 maeștri ai neamului Kuru-progenitorii celești ai voștri. Despre voi, cei cinci frați, știu că sunteți învățați și sunteți suflete mari, că sunteți cei mai de seamă dintre cei ce mânuiesc arme, că sunteți curajoși, virtuoși și urmați jurăminte cu strictețe.
Știind că mintea și inima vă sunt excelente iar comportamentul fără de greșeală, totuși am vrut să vă opresc, pentru că se cade ca cel este dotat cu puterea armelor să nu aibă răbdare în a le folosi când se află de față cu soția. Mai ales că puterea noastră crește în timpul nopții și fiind însoțit de soție am fost plin de furie. Totuși am fost învins de tine în luptă. Ascultă despre motivele care au dus la înfrîngerea mea.
Brahm-acearya (celibatul) este un mod superior de clasă sacrală, și pentru că te afli în această clasă am fost învins de tine în luptă. Orice Kshatriya căsătorit care luptă cu noi în timpul nopții, nu poate scăpa cu viață. Dar, O Partha, un Kshatriya căsătorit, care este sanctitificat cu Brahma -energie spirituală, și care a delegat grijile statului unui preot, îi poate învinge pe toți cutreierătorii nopții. O fiu al lui Tapati, ca urmare oamenii trebuie să angajeze mereu preoți învățați, care posedă control asupra simțurilor, pentru a achiziționa tot norocul pe care și-l doresc.
Acel Brahmana este demn de a fi preotul regelui, care este cunoscător al Vedelor și ale celor 6 ramuri ale acestora, care este pur și rămâne în adevăr, care este virtuos și posedă controlul simțurilor. Monarhul va deveni mereu victorios și în cele din urmă va merita cerurile, dacă va avea ca preot un brahman cunoscător al regulilor moralității, care este un mare orator și are un comportament pur ca aurul.
Regele trebuie întotdeauna să aleagă un preot desăvârșit pentru a obține ceea ce nu are și să protejeze ceea ce are. Cel care-și dorește propria prosperitate trebuie să fie îndrumat de un preot, pentru că atunci poate obține întreg pământul înconjurat de centura sa de mări. O fiu al lui Tapati, un rege lipsit de brhamn nu poate obține niciodată o țară prin bravura sa sau gloria nașterii. De aceea, o perpetuator al neamului Kuru, să știi că acel regat în care brahmanii au puterea va fi veșnic.'"
Ceitraratha Parva din Adi parva 173
Samvarana și Tapati
"Arjuna spuse, 'Tu mi te-ai adresat de mai multe ori cu Tapatya. De aceea aș dori să aflu care este semnificația precisă a acestui cuvânt, o virtuos Gandharva, fiind fiii lui Kunti, noi suntem de fapt, Kaunteyași. Dar cine este Tapati ca să fim numiși Tapatyași?'
"Vaisampayana continuă, ' Gandharva îi povesti lui Dhanangeaya (Argiuna), fiul lui Kunti, următoarea istorie, binecunoscută în cele trei lumi.'
"Gandharvul spuse, 'O fiu al lui Pritha, o cel mai de seamă dintre cei inteligenți, voi recita în întregime această narațiune. O, ascultă cu atenție la explicația faptului că te-am numit Tapatya. Cel care se află în ceruri și care pătrunde cu lumina sa întregul firmament, a avut o fată pe nume Tapati, care este egală lui însuși. Tapati, fata zeului Vivaswat, a fost sora mai mică a lui Savitri, iar ea a fost celebrată în toate cele trei lumi fiind devotată penitențelor ascetice.
Nu a existat nici o femeie printre cele celeste, cele ale Asurilor, Yakshailor, Rakshasilor, a domnișoarelor de companie Apsaras, cele ale Gandharvilor, care să-i fie egală în frumusețe. Având caracteristici perfecte, simetrice și fără de cusur, ochi mari și negri, îmbrăcăminți frumoase, fata era castă și avea un comportament perfect. Văzându-o Savitri s-a gândit că nimeni din cele trei lumi nu merită să-i fie bărbat, având în vedere, frumusețea, realizările, comportamentul și învățătura acesteia.
Privind-o atingând pubertatea și fiind astfel demnă de a fi oferită unui bărbat tatăl ei nu mai avea pace mentală, gândindu-se tot timpul ce bărbat ar trebui să aleagă. În acea vreme, o fiu al lui Kunti, fiul lui Riksha, acel zimbru printre Kauravi, puternicul rege Samvarana, îl venera aș cum se cuvine pe zeul soare Surya cu ofrande de apă sacră Arghya, ghirlande de flori, parfumuri, jurăminte, posturi și penitențe ascetice de tot felul.
Într-adevăr Samvarana îl venera pe Surya constant, în toată gloria sa, cu devoțiune, umilință și pietate. Considerându-l pe Samvarana ca fiind cunoscător al tuturor regulilor virtuții și de neegalat în frumusețe pe pământ, Surya l-a privit ca fiind calificat pentru a deveni bărbatul ficei sale, Tapati. Și astfel Vivaswat s-a hotărât să o dăruiască pe fica sa celui mai bun dintre regi, adică lui Samvarana, bastionul unui neam de renume mondial.
Așa cum Surya umplea cerurile cu splendoarea sa, la fel o făcea și regele Samvarana pe pământ, umplând fiecare regiune cu splendoarea realizărilor sale. Și toți oamenii, O Partha, cu excepția brahmanilor, îl venerau pe Samvarana. Binecuvântat cu noroc, regele Samvarana l-a depășit pe Soma (zeul Lunii) îl alinarea inimilor prietenilor iar pe Surya (zeul Soare) în pârjolirea inimilor dușmanilor.
"O dată, regele Samvarana, a plecat într-o expediție de vânătoare în adâncul pădurilor în munți. Și în timp ce cutreiera în căutarea unui cerb, excelentul armăsar pe care regele îl călărea, copleșit de foame, sete și oboseală a murit în munți. Abandonând armăsarul, regele a început să umble pe jos și în cursul căutării sale a văzut o fată cu ochi mari și a cărei frumusețe nu cunoștea rival. Acel tigru printre regi, privind acolo o fată, care nu avea nici un însoțitor, a rămas înmărmurit privind-o.
Datorită frumuseții ei, monarhul a crezut pentru un moment că este însăși zeița Fericirii Șri. Apoi a considerat-o ca fiind încorporarea razelor ce emană din Surya. Splendoarea persoanei sale părea să fie o flacără a focului, deși în bunătate și iubire ea semăna cu un loc fără de pată al lunii. Și stând la poala munților, fata cu ochi [CENSORED] părea să fie o statuie strălucitoare de aur. Muntele însuși cu plantele și copacii săi, datorită frumuseții și a îmbrăcăminții domnișoarei, părea să fie acoperit în aur.
Vederea fetei l-a făcut pe monarh să le privească cu dispreț pe toate femeile pe care le văzuse mai înainte; și privind-o și-a considerat ochii binecuvântați. Nimic din ceea ce văzuse monarhul, începând de la nașterea sa, nu putea egala frumusețea acelei femei. Inima și ochii regelui erau captivați de aceea domnișoară, ca și cum ar fi fost legați cu o funie și a rămas ca și cum ar fi prins rădăcini în acel loc, ne mai percepând nimic altceva.
Monarhul se gândi că creatorul unei atât de extraordinare frumuseți, a făcut-o numai după ce a cernut întreaga lume a zeilor Sura, Asura și a oamenilor. Stăpânit de aceste gânduri, regele Samvarana a considerat-o pe fată ca neavând rivală în cele trei lumi în ceea ce privește bunăstarea și frumusețea.
"Iar monarhul, a cărui descendență era pură, privind-o pe frumoasa fată, a fost străpuns de săgețile lui Kama (Cupidon) și și-a pierdut liniștea mentală. Ars de puternicul foc al dorinței, regele a întrebat-o pe încântătoarea fată, încă inocentă, deși în deplina tinerețe, 'Cel fel de ființă ești și a cui ești? Și de ce te afli aici? O tu, ce ai zâmbete dulci, de ce te plimbi singură în aceste păduri solitare? Orice caracteristici fiindu-ți perfecte, fără de cusur, și decorată cu tot felul de ornamente, pari să fii ornamentul dorit al chiar acestor ornamente!
Tu pari să nu ai o origine a zeilor Sura sau Asura, a Yakshailor, Rakshasailor, Nagailor, Gandharvilor sau umană. O excelentă domnișoară, tu ești cea mai de seamă dintre femeile pe care le-am văzut sau am auzit vreodată! O tu, care ai o față atât de frumoasă, la vederea ta, care ești mai frumoasă decât luna, și ești împodobită cu ochi asemenea petalelor de lotus, zeul dorinței mă macină.'
"Fiind astfel adresată de regele Samvarana domnișoara din pădure nu răspunse în nici un fel monarhului, care ardea de dorință. În loc de aceasta, asemenea fulgerului din nori, acea fată cu ochi mari dispăru imediat din fața ochilor săi. După aceea regele a cutreierat întreaga pădure, ca un nebun, în căutarea acelei fete cu ochi asemenea petalelor de lotus. Nereușind să o găsească, acesta a început să se lamenteze și a rămas nemișcat datorită suferinței.'"
Ceitraratha Parva din Adi parva 174
Samvarana și Tapati se îndrgostesc
"Gandharva continuă, 'Când domnișoara a dispărut, cel ce dobora rândurile dușmanilor, a fost deprivat de simțuri de dorința voluptoasă - Kama a căzut el însuși la pământ. În momentul în care monarhul a căzut, acea domnișoară a zâmbetelor dulci și a feselor proeminente și rotunde, a apărut din nou în fața lui, și zâmbind dulce, spuse acelui perpetuator al neamnului Kauravilor aceste cuvinte ca mierea, 'Ridică-te, ridică-te, O cel ce-i mustră pe dușmani! Fi binecuvântat; unui om ca tine, celebrat în toată lume, nu se cade să-și piardă simțirea.'
Fiind adresat cu astfel de cuvinte mieroase, regele deschise ochii și văzu în fața sa aceeași fată cu fese arcuite. Monarhul, care era ars de focul dorinței i se adresă acelei domnișoare cu ochi [CENSORED] pe un ton slăbit de emoție, 'Binecuvântată să fi o, excelentă femeie cu ochi negri! Cum ard dorință și îți fac curte, o, acceptă-mă! Viața mi se duce. O tu, cea cu ochi mari, datorită ție, o splendoare a filamentelor lotusului, mă străpunge Dorința Voluptoasă - Kama în continuu cu săgețile ei ascuțite!
O amiabilă și veselă fată, am fost mușcat de Kama, care este asemenea unei vipere veninoase. O tu, care ai forme chipeșe și fără de greșeală, O tu, a cărei față este asemenea petalei de lotus sau a lunii, o tu, a cărei voce este dulce ca a cântecului păsărilor Kinnara, viața mea depinde acum de tine! Fără tine, o timidă fată, nu pot trăi! O ai milă de mine, nu se cade să mă îndepărtezi!
De cum te-am văzut, mi-ai atras inima. Mintea mi-a pleacat la plimbare! Privindu-te, nu-mi mai place să-mi arunc privirea după alte femei! Ai milă! Sunt sclavul tău ascultător, adoratorul tău! O, acceptă-mă! Zeul Dorinței Voluptoase a intrat în inima mea; el mă străpunge cu săgețile sale! O, stinge flăcările ce mă ard, turnând peste acestea apa iubirii tale! O devenind a mea, liniștește incontrolabilul zeu al dorinței, care a apărut aici înarmat cu arcul mortal și săgețile care mă străpung continu! O căsătorește-te cu mine conformul stilului Gandharvilor, pentru că s-a spus că este cel mai bun.'
"Gandharvul continuă, 'Auzind acele cuvinte ale monarhului, Tapati răspunse, 'O rege, nu sunt stăpâna mea! Trebuie să se știe că sunt o domnișoară aflată sub controlul tatălui. Dacă ai cu adevărat afecțiune pentru mine, cere-mă de la tatăl meu. Tu spui că ți-am furat inima. Dar și tu, de la prima privire, mi-ai furat inima; Nu sunt stăpâna corpului meu și de aceea nu mă apropii de mine; femeile nu sunt niciodată independente (stilul gandarvilor este să furi nevasta).
Care femeie din cele trei lumi nu și-ar dori să te ia de bărbat, de vreme ce ești amabil cu toți cei ce sunt dependenți de tine și te-ai născut într-o familie pură? De aceea când se va ivi oportunitatea, cere-i tatălui meu Aditya mâna mea prin venerare, penitențe ascetice și jurăminte. Dacă tatăl meu mă va da ție, o rege, voi fi mereu soția ta ascultătoare. Numele meu este Tapati, sunt sora mai tânăra a lui Savitri, și fica lui Savitri, zeul Soare.'"