Baba cel Orb

Acum aproximativ 80 de ani a trăit in Vrindavan într-un kutir (bordei) în apropiere de templul Madan-mohan un baba-ji orb. Nimeni nu i-a ştiut numele. Lumea l-a numit Madana-tera-vale Baba (Baba de la Madana-tera), pentru că trăia mai ales retras în Madana-tera (zona ce înconjura templul Madanamohana). Dis de dimineaţă, după ce făcea baie în, obişnuia să plece şi să se ascundă în crângurile de la Madana-tera. Rămânea acolo până seara, tot timpul cufundat în amintiri despre Radha-Krishna şi plângâng datorită despărţirii.de ei.
Seara mergea la templul lui Govinda-ji, vorbea cu El şi plângea.
După aceea pleca să cerşească de mâncare (madhukari) de la trei, patru case; mânca şi se culca. Dar lacrimile sale nu încetau.

Datorită plânsului continu şi-a pierdut vederea. Nu i-a pârut rău după ea, pentru că ochii cu care nu putea să-i vadă pe Radha Krishna nu-i erau de nici un folos. Baba plângea de aproape 40 de ani, viaţa i se apropia de sfârşit, iar răbdarea sa se apropia de asemenea de sfârşit. Durerea despărţirii de cei iubiţi (Radha Krishna) devenise de nesuportat. Uneori datorită acesteia îşi pierdea cunoştiinţa şi ore întregi stătea printre copaci întins pe pământ. Nu era nimeni care să aibă grijă de el, sau care să-şi exprime simpatia pentru el. Ciripitul păsărilor şi chemările cucilor încercau în zadar să-l trezească.

Când durerea separării de Radha krishşna devine de nesuportat pentru devot, ea devine de asemenea de nesuportat pentru Bhavavan (Dumnezeu). Radha şi Krishna n-au mai putut rămâne separaţi de Baba-ji şi odată în timpul plibării Lor sosiră la Madana Tera unde Baba plângea sub un copac.

Toată noaptea a rămas inconştient. În dimineaţa următoare, câţiva oameni care erau in parikrama (vizitarea locurilor sfinte) din Vrindavana l-au recunoscut. L-au luat şi l-au dus în starea inconştientă în care se află, la templulMadana-mohana. Gosvami de la templu a înţeles că trebuie să fie experimentarea divinităţii, ceea ce l-a făcut pe Baba sa-şi piardă cunoştiinţa.
El le-a cerut celor din jur sa facă kirtana (incantarea cu voce tare a Numelor Sfinte). Sunetul kirtanului l-a adus încet în simţiri.

Gosvami Ji l-a luat după aceea de o parte. După ce l-a servit cu cele necesare şi l-a făcut să se simtă ca acasă, l-a întrebat cum a ajuns să-şi piardă cunoştiinţa pentru atât de mult timp.
Baba i-a povestit întreaga întâmplare cu vocea tremurândă iar lacrimile curgându-i fără încetare.

Dorinţa de o viaţă a lui Baba se îndeplinise. Dar nici după aceea lacrimile nu au încetat de a-I curge din ochi. Din contră a început să plângă şi mai mult, iar acest lucru este normal pentru că despărţire care are loc după întâlnire este mai dureroasă decât despărţirea simţită înainte de întâlnire.
Nefiind în stare să suporte despărţirea după întâlnirea cu Radha-Krishna şi-a părăsit corpul material pentru a se întâlni cu Ei în corpul său spiritual în Vrindavana transcedentală.


Radha îi spuse lui Krişna : “Pyare (iubito), Baba plânge tot timpul. De ce să nu-l facem puţin să râdă?”
Krishna se apropie de Baba şi-i spuse, “Baba, de ce plângi? Te-a bătut cineva sau ţi-a luat cineva ceva?”
“Oh nu! Pleacă de aici.” spuse Baba furios
“Baba, o să-ţi aduc roti (pâine) sau chacha (lapte bătut) sau ce vrei tu. Dar nu plânge,” îl imploră Krishna.
“O văcărusule! Du-te şi ai grijă de vacile tale. De ce ai venit să mă derajezi?” Baba îşi întoarse faţa de la Krishna după ce spuse acestea .
Krishna se întorse la Radha, şi îi spuse: “Baba nu ascultă, doar plînge într-una.” Radha replică, “Pyare, nu ai putut. Uită-te cum am să-l fac să râdă.”

Se duse la Baba şi-i spuse, “Baba, de ce plânge? Ţi-ai pierdut soţia?”
Baba râse şi-I spuse, “Lali, nu am fost căsătorit niciodată.”
“Înţeleg, Deci plângi pentru că nu ai pe nimeni, pe care-l să-l priveşti ca pe al tău”, spuse Radha pe un ton plin de sympatie.
Baba Îi spuse cu durere, “Nu Lali, nu plâng din cauza asta. Plâng pentru că Cei care sunt ai mei m-au uitat..”
“Cine sunt ei Baba?”
“Lali tu nu ştii. Unul dintre ei este fiul fără de inimă al lui Nanda Baba, care tot timpul te vrăjeşte şi te momeşte dar nu se arată niciodată; iar cealaltă, Oh! Ce să spun despre ea, Lali? Cealaltă este Radha, care a devenit fără de inimă in compania Lui.”

Radha s-a simţit foarte rănită in cel mai delicat colţ al inimii.
“Eu, Eu fără de inimă!” izbucni ea. Apoi încercând să se ascundă spuse, “Baba, numele meu este de asemenea Radha. Spune-mi ce-ţi doreşti.”
“Ce să spun, Lall? Ce-aş pute să vreau, în afară de a-I vedea (a avea darshan).”
“Baba, tu eşti foarte simplu. Nu ştii că nu poţi să-I vezi, chiar dacă îţi acordă darshan, pentru că tu nu mai ai vedere.”
“Lali, tu eşti simplă nu eu. Nu ştii că-mi recapăt vederea de îndată ce Ei îmi vor atinge ochii cu mâinile Lor asemenea lotuşilor?.”
Radha nu s-a mai putut reţine. I-a atins unul dintre ochii lui Baba cu mâna Ei asemenea lotusului, iar Krishna i-a atins celălalt ochi. Babaşi-a recăpătat imediat vederea.. El i-a văzut pe amândoi, Radha şi Krishna, divinitatea pereche a inimii sale, stând în faţa lui în toată splendoarea frumuseţii lor, plini de milă şi iubire.
Baba a fost atât de copleşit de iubire şi emoţie încât a leşinat.

Toată noaptea a rămas inconştient. În dimineaţa următoare, câţiva oameni care erau in parikrama (vizitarea locurilor sfinte) din Vrindavana l-au recunoscut. L-au luat şi l-au dus în starea inconştientă în care se afla, la templul Madana-mohana. Gosvami de la templu a înţeles că ceea ce l-a făcut pe Baba sa-şi piardă cunoştiinţa, trebuie să fie experimentarea divinităţii.
El le-a cerut celor din jur sa facă kirtana (incantarea cu voce tare a Numelor Sfinte). Sunetul kirtanului l-a adus încet în simţiri.

Gosvami Ji l-a luat după aceea de o parte. După ce l-a servit cu cele necesare şi l-a făcut să se simtă ca acasă, l-a întrebat cum a ajuns să-şi piardă cunoştiinţa pentru atât de mult timp.
Baba i-a povestit întreaga întâmplare cu vocea tremurândă iar lacrimile curgându-i fără încetare.

Dorinţa de o viaţă a lui Baba se îndeplinise. Dar nici după aceea lacrimile nu au încetat de a-i curge din ochi. Din contră a început să plângă şi mai mult, iar acest lucru este normal pentru că despărţirea care are loc după întâlnire este mai dureroasă decât despărţirea simţită înainte de întâlnire.
Nefiind în stare să suporte despărţirea după întâlnirea cu Radha-Krishna şi-a părăsit corpul material pentru a se întâlni cu Ei în corpul său spiritual în Vrindavana transcedentală.

Unii se pot întreba cum este posibil ca Radharani să-l lase pe Baba să plângă timp de 40 de ani, de vreme ce Ea este atât de miloasă. Nu putea să apară înainte în faţa lui?
Putea. Dar putea oare Baba să o vadă?
Ea nu este făcută din carne şi oase pe care ochii le pot vedea. Ea este făcută din iubire
Ea este iubirea personificată. Pentru a o putea vedea trebuie să ai ochii iubirii.
Iubirea nu apare într-o inimă care este impură.
Inima trebuie purificată prin sadhana (practica spirituală)
Cea mai bună sadhana este de a plânge datorită sentimentului despărţirii de Cei iubiţi.
Lacrimile ce curg în amintirea la Radha and Krishna spală toate păcatele şi ofensele (aparadhas), iar focul despărţirii care arde în inimă, consumă creşterea sălbatică a tot felul de dorinţe lumeşti. Acesta este momentul în care solul pentru sămânţa iubirii poate încolţi şi creşte.
Când sămânţa iubirii creşte şi înfloreşte Radha şi Krishna nu pot rămâne indiferenţi; Ei sunt automat atraşi de parfumul ei.

(OBL Kapoor – “Sfinţi din Vraja”)